Voi știți, mă, cum e să îți vezi părinții pe skype și să plângi pentru că nu îi poți strânge în brațe? – Scrisoare pentru cei care ne-au trimis părinții la muncă afară din țară… 

                               ,,Iubesc Sărbătorile… Și le iubesc mai mult decât oricine pentru că atunci îmi vin părinții acasă și pot să îi strâng în brațe, să văd cât au mai albit, cât de bătătorită le mai e pielea de pe mâini. Atunci pot să simt că sunt copil și nu doar un om abandonat într-o lume plină de străini. 

                               Uneori mă învinovățesc… Pentru mine muncesc. Și știu că aș fi putut trăi cu mai puțin, dar ei nu ar fi suportat ca eu să fiu mai prejos decât alții sau să primesc o educație mai proastă. Nu ar fi suportat să se învinuiască pentru eșecurile mele și pentru faptul că nu au făcut tot ce le-a stat în putință ca eu să ajung om mare și să nu trăiesc aceeași viață pe care ei sunt nevoiți să o trăiască. 

                               Sunt nevoiți… Căci de nevoie pleacă toți din țară, nu de drag. Nu de plăcere se duc să fie slugi la străini și să fie tratați cum nici nu vă puteți imagina. Și dacă îi spui cuiva te întreabă cine i-a pus, că se poate trăi și în țară… Dacă te mulțumești cu puțin. 

                               Sunt atâția părinți care nu și-au văzut copiii crescând și atâția copii care au fost crescuți de bunici… Atâte familii destrămate de sărăcie… Și dracu mai știe câte sentimente pierdute pierdute în sutele de kilometri. Sunt atâtea lacrimi plânse printre fotografii de familie și în fața monitoarelor de la calculator…

                               Voi știți, mă, cum e să îți vezi părinții pe skype și să plângi pentru că nu îi poți strânge în brațe? Voi știți cum e să primești un cadou și să te gândești că te puteai lipsi de el pentru că din cauza lui ți-au fost părinții plecați? Voi știți cum e să ai sufletul gol aproape mereu pentru că cei care l-ar putea umple vin mult prea rar acasă? Că deh, nu își permite oricine mașină luxoasă sau avion personal… Unii nu își permit nici să își viteze familiile…

                               Știți cum e să ți se rupă sufletul într-un aeroport sau într-o stație de autocar? Nu știți… Nu aveți de unde să știți… Dar poate data viitoare când veți mai lua bani de la țara asta vă veți gândi că de fapt în acea clipă ați lăsat un copil fără părinți… Poate!”

                                                                                                                                                                 -Anonim.

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts