Vino mai târziu! Acum n-am timp pentru scuzele celor care m-au rănit. Dar bine nu mai veni deloc pentru că mi-am închis sufletul în faţa celor pentru care am închis de atâtea ori ochii.

                                    Am putea să ne aşezăm comod în fotolii, unul în faţa celuilalt cum făcusem de atâtea ori. Am putea să ne lăsăm unul pe celălalt să vorbim, să povestim, să spune ce ne convine şi ce nu ne convine. Am putea să ne privim, dar nu ca altădată, eu cu iubire, tu cu dorinţă, ci altfel, cu mult altfel, eu cu dispreţ, tu cu vină. Am putea să ne prefacem, aşa cum fac mulţi, aşa cum am făcut şi noi de atâtea ori, că totul e în regulă, că între noi lucrurile sunt greu de distrus şi că putem continua să arucăm cu pietre ca disperaţii, putem minţi că am construit totul atât de bine încât acum nu suntem capabili să distrugem. Dar am făcut-o deja. 

                                    Am să te rog să vii mai târziu pentru că acum nu pot să iert sau să iubesc, nu pot să uit sau să ascult pentru că urăsc şi-mi amintesc fiecare cuvânt care m-a lovit ca o palmă, fiecare clipă de indiferenţă care m-a zgâriat ca un spin. Acum sunt nervoasă şi poate puţin rea, te-aş călca pe cap pentru că m-ai călcat pe suflet şi aş vrea eu să fie o glumă, dar nu e. 

                                    Dar ştii ce? Mai bine nu mai veni deloc pentru că am închis ochii în faţa ta, în faţa greşelilor tale de atâtea ori încât am ajuns să-mi închid sufletul. Nu ştiu dacă să mă bucur că am reuşit să am curajul să spun nu sau să plâng pentru că mă dor deciziile pe care m-ai obligat să le iau. În loc să ne aşezîm unul în faţa celuilalt, azi aş vrea să îmi întorci spatele, cum ai mai făcut, dar de data aceasta să nu te mai întorci, să nu mai vii la mine cu scuze şi păreri de rău, să nu mă mai minţi pentru să nu mai cred şi să nu mai încerci să mă ai pentru că m-ai pierdut… Azi mai mult ca oricând.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply