Viața e mai bună după ce îți dai seama că ai numai una și începi să o trăiești ca atare, fără să mai irosești momente și oameni, fără să mai pierzi vremea cu lucruri inutile sau alergând după persoanele nepotrivite.

                           Ar trebui să învățăm să apreciem ce avem, ce ni se oferă. Ar trebui să învățăm să apreciem oamenii sinceri și frumoși din viețile noastre, locurile în care trăim și unde ne facem amintiri, momentele de bucurie, oricât de scurte ar fi ele. Ar trebui să învățăm să nu mai pierdem vremea degeaba pentru că acum ne permitem să facem asta… Și pierdem clipe, momente, ore, zile, unii chiar și ani… Iar mai târziu vom regreta și ne vom ruga să primim înapoi măcar o mică parte din acele clipe pe care am refuzat să le trăim din cauză că aveam la dispoziție atât de multe.

                           Viața e mai bună după ce îți dai seama că ai numai una și începi să o trăiești ca atare, fără să mai irosești momente și oameni, fără să mai pierzi vremea cu lucruri inutile sau alergând după persoanele nepotrivite. Viața e mai bună din clipa în care începi să o trăiești după bunul plac, așa cum vrei tu, nu cum vor alții. E mai bună atunci când îți dai voie să iubești oamenii care merită să fie iubiți renunțând la inhibiții și frici. E mai bună când găsești acel echilibru între ceea ce vrei tu și ceea ce vor cei pe care îi iubești, între cât oferi și cât primești, între libertatea ta și a celorlalți.

                           Găsește acest echilibru. Apreciază mai mult ceea ce primește. Spune mai des ce simți. Oferă atunci când simți că trebuie să o faci. Iubește-te pe tine, iubește-i pe ceilalți. Încearcă să fii acel om pe care l-ai vrea alături mereu. Și ai să vezi că cineva, destul de curând, va fi acest om pentru tine. Viața are un mod ciudat de a ne întoarce acele lucruri pe care le oferim. Atâta vreme cât tu vei rămâne un om minunat, vei avea parte de oameni minunați. Nu mereu. Poate nu chiar acum. Dar când va conta cu adevărat, vei ști că ți-ai primit răsplata și că, deși unii au profitat de bunătatea ta, ea ți s-a întors cumva.

 

 

 

Foto: Kyle Loftus

 

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts