Viaţa e femeia aia pe care o au toţi şi le oferă tuturor şi plăcere, dar şi bătaie de joc. Viaţa e femeia aia cu unele principii pe care nu le accepţi şi cu o frumuseţe care te ţine legat de ea. Destinul e bărbatul ăla care înşală ori de câte ori are ocazia, iar atunci când eşti pregătită să-l părăseşti se întoarce cu faţa către tine, te mângâie în suflet şi te amăgeste destul de frumos cât să vrei să mai rămâi, deşi erai cu piciorul în prag.

                                    Viaţa nu e aşa cum cred toţi că e, nu e acel gen de femeie lipsită de caracter. Viaţa e o femeia foarte a naibii şi de multe ori îţi întinde nervii la maxim, îţi dă şi bătăi de cap, dar şi bătăi de inimă, te pune pe jar, iar apoi îţi face un duş rece ca să te trezeşti la realitate. Cred că şi viaţa a fost rănită cândva, la începuturi, de un bărbat care i-a rupt din suflet tot ce era mai frumos şi i-a lăsat în loc asprime, putere, indiferenţă. Cred că viaţa încă mai speră la fericire, ne-o oferă atunci când o merităm, dar nu ridică un deget în favoarea noastră până când nu e convinsă că am tras destul de tare de dezamăgiri încât să merităm să fim fericiţi. Aşa ajung femeile să fie scorpii independente, dragilor, tot din cauza bărbaţilor. Aşa a ajuns şi viaţa să fie parşivă, oferind totul şi primind înapoi nimic. Cu siguranţă a suferit cândva de dorul unui el. Cu siguranţă încă mai suferă. 

                                    Destinul e bărbatul ăla de pe urma căruia probabil au suferit multe femei. El înşală şi iubeşte în acelaşi timp, minte frumos şi te loveşte cu adevăruri crude, îţi mai dă câte o palmă pentru ca mai apoi să te sărute dulce pe frunte cu purtare de grijă. E bărbatul ăla pe care îl iubeşti atât de mult încât aproape că nici nu-ţi pasă cât de tare te răneşte atât timp cât te amăgeşte frumos… E acel bărbat pe care găseşti puterea necesară să-l părăseşti, dar exact în acea clipă se hotărăşte să te mângâie cald pe obraz şi să te amăgească destul cât să nu îţi mai doreşti să-l părăseşti şi să uiţi că ai vrut vreodată s-o faci.

                                    Viaţa e femeia aia pe care o au toţi şi le oferă tuturor şi plăcere, dar şi bătaie de joc. Viaţa e femeia aia cu unele principii pe care nu le accepţi şi cu o frumuseţe care te ţine legat de ea. Destinul e bărbatul ăla care înşală ori de câte ori are ocazia, iar atunci când eşti pregătită să-l părăseşti se întoarce cu faţa către tine, te mângâie în suflet şi te amăgeste destul de frumos cât să vrei să mai rămâi, deşi erai cu piciorul în prag.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply