Vei întâlni oameni și ,,oameni”. Unii îți vor promite iubire, alții ți-o vor oferi. Unii îți vor spune că le e dor, alții vor face tot posibilul să te vadă. Unii îți vor lăsa în suflet amăgiri, alții amintiri. Învață să crezi mai mult în faptele oamenilor decât în cuvintele lor. 

                               Mereu spun că m-am maturizat și mereu îmi dau seama că încă o fac și că oamenii încă mă mai pot surprinde, atât în mod plăcut cât și într-un mod mai puțin plăcut. Cred că sunt unul dintre acei oameni cu trăiesc cu T mare fiecare moment, fiecare cuvânt, fiecare om. Asta pentru că pun suflet în tot ceea ce fac și mă las purtată de sentimente chiar și atunci când nu ar trebui. Unii ar spune că sunt naivă. Eu spun că îmi dezvolt sufletul. 

                               Dar cu timpul îmi dau seama că nu e în folosul meu să pun la suflet vorbele oamenilor, nici măcar promisiunile lor pentru că, oricât ar părea de sincere, unele dintre ele sunt doar vorbe și nu ajung niciodată să fie și fapte. La început ai încredere în oameni, toți avem, mai ales aceia dintre noi care facem tot posibilul să ne ținem de cuvânt, dar cu timpul îți dai seama că viața nu e așa frumoasă și roz mereu, îți dai seama că nu contezi pentru toți cei care spun asta. 

                               Vei întâlni oameni și ,,oameni”. Unii îți vor promite iubire, alții ți-o vor oferi. Unii îți vor spune că le e dor, alții vor face tot posibilul să te vadă. Unii îți vor lăsa în suflet amăgiri, alții amintiri. Învață să crezi mai mult în faptele oamenilor decât în cuvintele lor. 

                               Învață să nu mai pui toate vorbele la suflet, fie ele amăgitoare sau dezamăgitoare. Ai răbdare, oferă-le celorlalți timp să materializeze vorbele în fapte, dar când vor da primele semne de ezitare, vei ști că nu sunt acei oameni de care ai nevoie în viața ta. Timpul le așază pe toate dacă avem răbdare și dacă nu ne mințim și noi înșine cu aceleași cuvinte cu care au făcut-o și cei din jurul nostru. 

 

Foto: Nathan Dumlao

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts