Unii oameni îți oferă totul fără să îți ceară nimic. Dar asta nu înseamnă că nu au așteptări. Asta nu înseamnă că nu merită toată iubirea ta sau că vor fi fericiți fără să îi iubești înapoi atât cât merită.

                            Sunt oameni pe lumea asta care te iubesc necondiționat. Și uneori le arăți toate defectele tale, le spui că ești un dezastru, le demonstrezi că ești un dezastru și îi lași să vadă cum ești în cele mai urâte zile pe care le poți avea, iar ei continuă să te iubească. Lor nu le pasă pentru că știu că poți fi și că ești un om minunat, dar că mai ai și zile proaste, ca fiecare dintre noi. Ei nu te iubesc pe momente, pe stări sau pentru anumite calități, te iubesc pe de-a-ntregul și asta e frumos. Astfel de oameni trebuie apreciați. Și iubiți. Dar în niciun caz nu merită să fie răniți. 

                            Unii oameni îți oferă totul fără să îți ceară nimic. Dar asta nu înseamnă că nu au așteptări. Asta nu înseamnă că nu merită toată iubirea ta sau că vor fi fericiți fără să îi iubești înapoi atât cât merită. Pentru că uneori se întâmplă ca tocmai acești oameni să fie răniți, din cauză că ei au oferit iubire fără măsură, iar ceilalți au avut impresia că li se cuvinte și au uitat să dea înapoi ceva din ce primeau. 

                            Nu neglija un om care te iubește oricum, oricând, oriunde și în orice împrejurări pentru că te va înțelege o dată, te va înțelege de două ori, dar nu te va putea înțelege la nesfârșit… Iar într-o zi, în sufletul său, acolo unde erai tu, se va naște un mare regret, acela că iubirea nu i-a fost apreciată așa cum merita. Și că toate eforturile, strădaniile și sentimentele au fost în zadar… Însă nici pe tine nu te vor ocoli regretele. Într-un final, nu ai cum să nu regreți că ai pierdut, din neglijență, pe cineva care chiar te-a iubit, pe cineva care s-a străduit să îți aducă fericirea. 

 

 

 

Foto: Brooke Winters

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts