Uneori, în iubire, timpul nu înseamnă nimic pentru că am întâlnit oameni care s-au iubit ani întregi și s-au părăsit în câteva minute fără să întoarcă o clipă privirea și oameni care doar după câteva minute au știut că nu se vor despărți niciodată. Ah și… Iubirea nu are vârstă, doar prejudecățile au… 

                                 Uneori sentimentele nu sunt ceea ce ce credem noi că sunt. Uneori nu s-au legat atât de strâns pe cât am sperat. Și uneori trebuie să recunoaștem că ne-am pripit în decizii și declarații, în promisiuni și amăgiri, în amânări și încredere. Trebuie să recunoaștem că ne-am înșelat și că anii pot să nu însemne nimic atunci când amintirile sunt puține… Pentru că nu timpul ne leagă, nu el ne aduce mai aproape unii de ceilalți, ci amintirile pe care ni le facem în tot acest timp. 

                                 Trebuie să recunoaștem că ne-am mințit crezând că așa sunt toate relațiile, că în timp te obișnuiești prea mult cu celălalt, iar sentimentele încep să fie mai palide pentru că nu e așa. Sentimentele nu se degradează odată cu trecerea timpului decât dacă nu au fost trainice încă de la bun început… În rest, sentimentele devin mai puternice. Mult mai puternice. 

                                 Și ajungem să punem punct, să ne luăm rămas-bun și să plecăm ca doi străini ce și-au făcut câteva amintiri. Ajungem să recunoaștem că nu am făcut altceva decât să pierdem vremea. 

                                 Iar alteori știm. Pur și simplu știm când iubirea va dura pentru totdeauna. O simți în tot sufletul, ți-o ia inima razna și tot ce îți dorești e să fii lângă acel om pentru totdeauna. Știi că toate căutările au luat sfârșit, că poți să te liniștești și să trăiești acea viață pe care ai vrut mereu să o trăiești lângă cineva capabil să îți aducă fericire. 

                                 Uneori, în iubire, timpul nu înseamnă nimic pentru că am întâlnit oameni care s-au iubit ani întregi și s-au părăsit în câteva minute fără să întoarcă o clipă privirea și oameni care doar după câteva minute au știut că nu se vor despărți niciodată. Ah și… Iubirea nu are vârstă, doar prejudecățile au… 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts