Uită-mă! Dar nu de tot. 

                      Uită-mă. La fel cum te-am uitat și eu. La fel cum se uită doi oameni care s-au iubit și au terminat toate acele lucruri minunate care i-au legat atunci când s-au cunoscut. Uită-mă așa cum ai uitat și celelalte femei din viața ta, așa cum i-am uitat și eu pe toți pe care i-am iubit. Uită-mă! Dar nu de tot. 

                      Uită-mă din acele gesturi și din acele atingeri pe care le-am învățat amândoi. Uită-mă din cuvintele pe care obișnuiam să ni le spunem când eram doar noi amândoi. Uită-mă din regrete și din toate planurile pe care nu am putut să le ducem la bun sfârșit. 

                      Dar nu mă uita din amintiri, din momentele frumoase trăite împreună. Nu mă uita de tot. Și nici definitiv. Să îți amintești de zâmbetele noastre și de fericirea pe care am trăit-o. Să îți amintești ce a fost frumos, dar și ce nu a fost. Să îți amintești lecțiile învățate și tot ce ne-a durut, dezamăgirea pe care am resimțit-o atunci când am realizat că nu mai suntem ce ne-am promis că vom fi mereu. 

                      Încerc să îți spun că vreau să uiți acele lucruri și momente, acele atingeri și acele vorbe care te-ar putea face să trăiești câteodată în trecut sau să nu oferi cuiva care atât cât merită. Dar să nu uiți lecțiile frumoase învățate împreună. 

                      Am să te uit și eu, destul, dar nu de tot. Am să te uit atât cât să nu mai trăiesc cu regrete și să nu mai întreb ce ar fi fost dacă am fi ales altfel. 

                      Uită-mă! Dar nu de tot. Să mă păstrezi pe undeva, printr-un sertar de suflet prin care ai mai păstrat și alți oameni care te-au iubit. 

Foto: Nathan Dumlao