Tu mă vezi în pantofii mei cu toc, purtând zâmbetul ăla larg pe față, parfumul scump și având atitudinea de femeie puternică pe care am avut-o întotdeauna, dar tu nu știi… Tu nu știi ce răni se ascund în sufletul meu, ce tristeți, ce îndoieli, ce inimă frântă am. Tu nu știi cât doare, cât arde și cât mă chinuie dorul… Dar așa e mai bine. Așa e cel mai bine. Tristețea trebuie purtată la fel ca pantofii cu toc, cu zâmbetul pe buze și fără ca cineva să știe ce te doare. 

                             Să știm să ne arătăm adevărata putere și cele mai mari slăbiciuni doar în fața oamenilor care contează e unul dintre cele mai importante imperative ale vieții. Până la urmă nu mulți trebuie să știe pentru că nu mulți pot să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în sufletul tău. Și până la urmă nu mulți ar trebui să fie interesați din moment ce nu pot ajuta cu nimic, din moment ce nu sunt dispuși să aibă grijă de sufletul tău. 

                             Viața ne rezervă momente frumoase, pline de fericire, dar și momente mai puțin plăcute, lovituri, momente de deznădejde, oameni pe care îi iubim, dar care ne dezamăgesc profund. Ne învață să iubim, dar și să mergem mai departe, să depășim obstacole pe care le credem de nedepășit. 

                             Sunt o femeie cu cicatrici pe suflet, o femeie care a iubit și iubește, care a fost rănită și s-a vindecat. Sunt o femeie puternică, mai puternică decât am crezut eu însămi că sunt, dar tu nu mă vei cunoaște niciodată cu adevărat, doar îți vei rezerva dreptul să vorbești despre mine ce îți va dori inima. Tu nu vei putea niciodată să treci dincolo de aparențe, deși vei pretinde întotdeauna că mă cunoști mai bine decât mulți alții. Dar știi ceva?! Nu îmi mai pasă. Nu trebuie. Prea mult m-am consumat degeaba din cauza a ceea ce spuneau și credeau ceilalți. Am greșit. Oricum ei nu știu nimic adevărat, ei nu știu ce e în sufletul meu. 

                             Tu mă vezi în pantofii mei cu toc, purtând zâmbetul ăla larg pe față, parfumul scump și având atitudinea de femeie puternică pe care am avut-o întotdeauna, dar tu nu știi… Tu nu știi ce răni se ascund în sufletul meu, ce tristeți, ce îndoieli, ce inimă frântă am. Tu nu știi cât doare, cât arde și cât mă chinuie dorul… Dar așa e mai bine. Așa e cel mai bine. Tristețea trebuie purtată la fel ca pantofii cu toc, cu zâmbetul pe buze și fără ca cineva să știe ce te doare. 

 

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts