Tu îi ştii pe proştii ăia doi care s-au iubit şi nu şi-au mărturisit sentimentele niciodată?

                                   Au lăsat de azi pe mâine şi de mâine pe poimâine tot ce aveau să-şi spună, dar au trăit în fiecare zi mai mult decât oricând ceea ce simţeau. Ea s-a consolat cu gândul că ar trebui să spună el ceva, să facă ceva, să dea vreun semn. El e bărbat. Are dreptul să facă primul pas. Are obligaţia să îşi asume rolul de bărbat. Şi-a spus că dacă simte şi el, nu-l va răbda inima să treacă nepăsător, dar fără să-şi dea seama ea chiar părea nepăsătoare. S-a rugat zile şi nopţi la rând să primească un mesaj care n-a venit, s-a închinat la telefon şi tresărea de fiecare dată când primea un mesaj care, din păcate, nu era niciodată de el. Şi-a închis în suflet lacrimi pe care nu avea voie să le plângă din cauză că omul pentru care erau nu se făcea vinovat de nimic.

                                   El era timid sub masca aia de indiferenţă evidentă. Nu voia să pară slab, nu dorea să fie respins, se temea de reacţia de ei, aştepta ceva, nici el nu ştie ce, dar aştepta. Să nu-mi spui mie că un bărbat nu se teme, ba se teme şi plânge şi suspină şi aşteaptă şi el mai ceva decât femeia tot ce aşteaptă şi ea de la el în acelaşi timp. E şi bărbatul om dincolo de tăria de carcter, dincolo de aspectul dur, dincolo de tot ce scoate pe gură. Se închină şi el la acelaşi mesaj pe care îl aştepată şi pe care îl scrie, iar mai apoi îl şterge nesigur. 

                                   Tu îi ştii pe proştii ăia doi care s-au iubit şi nu şi-au mărturisit sentimentele niciodată? Au înghiţit în sec şi au mers mai departe, s-au ataşat de alţii mai curajoşi care au îndrăznit şi au dat de înţeles. S-au complăcut în iubiri mai mici şi au rămas datori să-şi amintească de iubirea aia mare pe care n-au avut îndrăzneală s-o trăiască aşa cum ar fi trebuit, cum ar fi vrut, cum ar fi fost frumos. 

                                   Tu îi ştii pe proştii ăia doi care s-au iubit şi nu şi-au mărturisit sentimentele niciodată? Cred că suntem noi, dragule… Suntem noi… Fără să vrem ne-am condamnat să ne amintim unul de altul pentru totdeauna ca fiind o iubire atât de mare încât n-am avut curaj s-o trăim.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Stiu sentimentul….si acum după 15 ani astept un mesaj… care simt din toată inima că vine…

  • COMMENTS (620)

    1. Anya 23rd octombrie 2016 at 17:03 -

      Stiu sentimentul….si acum după 15 ani astept un mesaj… care simt din toată inima că vine…

      Reply
    2. Corectul-nelogoditus 04th martie 2016 at 22:43 -

      Aha…

      Reply

    Leave a Reply