Tu, cel care priveşte din exterior, să taci atunci când iubirea lor vorbeşte, să taci atunci când ei sunt fericiţi, să taci atunci când nu mai sunt pentru nu e treaba ta ce se întâmplă între ei. Unora ar trebui să le dăruim kilograme întregi de cuie ca să-şi pună în ele pofta de a vorbi degeaba.

                                    Tu, cel care priveşte din exterior, să taci atunci când iubirea lor vorbeşte, să taci atunci când ei sunt fericiţi, să taci atunci când nu mai sunt pentru nu e treaba ta ce se întâmplă între ei. Unora ar trebui să le dăruim kilograme întregi de cuie ca să-şi pună în ele pofta de a vorbi degeaba. Oricum te doare în cot, oricum nu-ţi pasă, oricum n-ai decât intenţii rele. Oricum nu vrei decât să bârfeşti, abia aştepţi să se întâmple ceva cu ei, să se întristeze, să se despartă, să se rănească, să-şi ducă dorul, dar să fie prea orgolioşi pentru a-şi spune că încă simt ceva unul pentru celălalt. Tu, cel care priveşti din exterior, nu vrei să vezi o poveste frumoasă de dragoste, tu vrei telenovele, cauţi intrigi şi bârfe picante, ţie nu-ţi pasă, nu te doare nici măcar în cot de durerile de suflet ale celorlalţi.

                                    Sunt atâţia oameni cărora le-am dărui cu mare drag kilograme întregi de cuie numai să aibă unde să-şi pună pofta nebună de bârfă, de picanterii care pe alţii îi dor, de fericire pentru nefericirea celorlalţi. Uneori oamenii pot fi inconştienţi sau proşti sau amândouă chiar. Uneori oamenii vorbesc fără să gândească şi nici măcar nu au habar cât rău pot provoca vorbele lor. Uneori poate ar fi mai bine dacă am muşca din propriile cuvinte înainte să le servim altora. Poate aşa ne-am da seama câtă otravă am pus în ele şi cât venin va ajunge direct la sufletul celuilalt.

                                    Uneori oamenii sunt atât de făţarnici încât te fac să crezi că îţi sunt alături cu tot sufletul când de fapt ei nu vor altceva decât să-ţi pui sufletul în palmele lor ca să le fie mai uşor să-l lovească de pământ. Oamenii pretind că le pasă atunci când de fapt caută doar cele mai vulnerabile locuri în care te pot lovi. Vor să-ţi ajungă la suflet ca să le fie mai uşor să lovească acolo unde doare. Oamenii sunt răi şi sunt mai puţin oameni decât credem noi că sunt. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply