Sunt plină de dubii, întrebări și incertitudini, de greșeli și imperfecțiuni, de temeri și timidități înăbușite. Dar până să cunoști toate astea, îmi vei vedea doar rujul aprins și zâmbetul, doar atitudinea hotărâtă și privirea care poate muta munți. Poți să mă vorbești cum vrei, dar te-aș ruga să mă cunoști înainte. Numai că s-ar putea să dureze cam mult… Și s-ar putea să îți placă atât de mult ce descoperi încât să te îndrăgostești. Dar nu acum, cu timpul, pentru că sunt genul de om care nu se lasă descoperit cu ușurință.

                                 Nu sunt perfectă! Nimeni nu e! Nu vreau să fiu și nu am pretins niciodată că sunt. Problema e că ceilalți uită, uneori, că suntem cu toții oameni și că e normal să avem defecte, să greșim, să avem frici, să cădem. Și vorbesc, ne critică și ne fac, de multe ori, să ne simțim prost, poate chiar ne rănesc, ne fac să ne simțim vinovați pentru lucruri pe care chiar e bine să le facem pentru că avem de învățat din ele. Până la urmă, nu ai cum să știi să te ridici dacă nu îți julești mai întâi genunchii, nu? Nu ai cum să înveți să zbori dacă nu cazi. Și nu ai cum să te maturizezi dacă nu faci greșeli copilărești din care să înveți ceva.

                                 Pot spune că am învățat multe de-a lungul timpului, dar am făcut și greșeli care m-au ajutat să îmi dau seama că viața nu e întotdeauna așa cum ne-am dori noi să fie și că universul nu conspiră pentru a ne îndeplini visurile decât atunci când muncim noi înșine pentru a le îndeplini.

                                 Sunt plină de dubii, întrebări și incertitudini, de greșeli și imperfecțiuni, de temeri și timidități înăbușite. Dar până să cunoști toate astea, îmi vei vedea doar rujul aprins și zâmbetul, doar atitudinea hotărâtă și privirea care poate muta munți. Poți să mă vorbești cum vrei, dar te-aș ruga să mă cunoști înainte. Numai că s-ar putea să dureze cam mult… Și s-ar putea să îți placă atât de mult ce descoperi încât să te îndrăgostești. Dar nu acum, cu timpul, pentru că sunt genul de om care nu se lasă descoperit cu ușurință.

                                 Nu vă mai ghidați atât după ce cred și ce spun ceilalți pentru că adevărata fericire vine doar atunci când ești tu însăți. Fiind cine își doresc alții să fii, îți vei da seama într-o zi  că nu mai poți zâmbi.

 

 

 

Foto: Daria Litvinova

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts