Ştii… Vreau să mă…

Ştii… Vreau să mă…

Convingi că tot ce am trăit până acum a meritat, deşi uneori a durut. Şi toate astea doar pentru ca eu să fiu femeie de azi, să fiu alături de tine şi să pot aprecia ce îmi oferă viaţa, ce îmi oferi tu, ce îmi ofer eu însămi de acum înainte.

Ajuţi să fiu un om mai bun, o femeie mai bună, să am un suflet mai deschis către iubire dovedindu-mi că refuzând să iubesc nu îmi fac un bine, ci un rău. Am nevoie să mi se dovedească faptul că pentru iubire şi pentru omul iubit trebuie să rişti… Trebuie să risc să fiu fericită.

Laşi în sufletul tău. Promit că voi păşi desculţă, încet şi că nu am să las urme, nu am să te rănesc, nu am să îţi dau motive să vrei să plec din sufletul tău. 

Iubeşti ca şi cum aş fi ultima femeie din viaţa ta şi ca şi cum am avea o singură zi la dispoziţie să iubim… Azi…

Dezbraci… De temeri, îndoieli, regrete şi răni. De tot ce mă face să fiu tristă şi abătută. Vreau să mă dezbraci de mine însămi, cea care pretind uneori că sunt, atunci când nu mai pot avea încredere în mine.

Strângi în braţe în acele clipe în care mi-e frig din cauza oamenilor reci… Vreau să fii acea căldură care îmi încălzeşte sufletul în cele mai reci zile ale vieţii.

Înveţi să trăiesc clipa, toate clipele fără să îmi mai fie teamă că greşesc sau că nu fac ce ar trebui să fac. Fără să mă întreb dacă omul de lângă mine e omul potrivit pentru toată viaţa. Am învăţat că am nevoie ca omul de lângă mine să fie potrivit atunci când îmi e alături pentru că nu e bine să îţi faci planuri în iubire, ci doar să trăieşi ce ţi se oferă.

…Iubeşti şi atât!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts