Știi ceva?! Dragostea e ceea ce rămâne după ce facem sex. 

                                   Într-o relație e important să faci sex. Dar în niciun caz nu e cel mai important. Deși sunt mulți care încearcă să aducă acest act la rangul de artă, puțini sunt sunt cei care cu adevărat reușesc, iar cei care o fac… Să spunem că tot iubirii i se datorează această reușită. Unii încearcă să rezume dragostea doar la sex și cred cu tărie că vor reuși sau că așa e normal, dar…

                                   Știi ceva?! Dragostea e ceea ce rămâne după ce facem sex. E atunci când bărbatul de lângă tine te trage mai aproape de el și te strânge la pieptul său jucându-se cu șuvițele tale rebele de păr. E atunci când ultimul sărut de noapte bună nu e niciodată ultimul pentru că nu se poate sătura să te sărute. Și… E atunci când în intimitatea nopții și a dormitorului vostru adoarme cu tine în brațe și nu îți mai dă drumul din acea îmbrățișare în care te-a închis.

                                   La fel cum dragostea e în fiecare dimineață în care ai lângă cine să te trezești, lângă cine să zâmbești și să blestemi alarma pentru că te-a trezit când îți era somnul mai dulce. Iubirea nu înseamnă doar să ai un om lângă care și cu care să te culci, ci și să ai pe cineva alături de care să te trezești.

                                   Cel puțin pentru mine asta înseamnă dragostea, e ceea ce rămâne după ce facem sex, tot  ce trăim înainte și chiar și actul în sine dacă știi cum să te dedici, cum să te implici, cum să iubești. Dar nu voi crede niciodată că putem salva relații sau că totul se rezumă numai la o acțiune care în primul rând e o nevoie. Nu cred. Dragostea e mai mult decât atât, dar printre altele e și sex, însă nu întotdeauna.

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts