Şi atunci mi-am spus: ,,Draga mea, chiar ai de gând să îţi trăieşti toată viaţă întrebându-te ce ar fi fost dacă alegeai să pleci? Nu crezi că nu se poate mai rău decât să aştepţi un om care nu vrea să vină lângă tine? Nu crezi că ai dat deja totul pentru cineva care nu ţi-a oferit nimic? Nu ai obosit?”

                              Am fost cândva nevoită să aştept. Şi am aşteptat aşa cum aşteaptă un copil să primească ceva în noaptea de Crăciun. La început eram convinsă că omul care m-a lăsat să-l aştept va veni. Ştiam undeva adânc în sufletul meu că el nu e ca nimeni altcineva şi că nu m-a amăgit. Dar, treptat, am început să am îndoieli. Am chemat acest om lângă mine… Dar nu a venit. Îl aveam în fiecare zi în faţa mea, dar el refuza să fie alături de mine… Cu sufletul… Aşa cum fusese înainte să mă oblige să îl aştept. 

                              În cele din urmă, îndoielile au lăsat loc unor regrete amare, acelea că poate i-am oferit prea mult timp celui care nu s-a îndurat să-mi dea măcar câteva clipe. 

                              Şi atunci mi-am spus: ,,Draga mea, chiar ai de gând să îţi trăieşti toată viaţă întrebându-te ce ar fi fost dacă alegeai să pleci? Nu crezi că nu se poate mai rău decât să aştepţi un om care nu vrea să vină lângă tine? Nu crezi că ai dat deja totul pentru cineva care nu ţi-a oferit nimic? Nu ai obosit?”

                              Aveam dreptate… Obosisem. Şi cât mai obosisem. Aş fi putut cândva să mut munţii din loc pentru un singur om, iar acel om m-a secat de puteri atât de tare încât tot ce am putut face a fost să mă aşez la poalele aceloraşi munţi şi să mă întreb ce mai vreau de la viaţă… Ce mai vreau de la mine însămi… Nu eram încă pregătită să plec, dar nu mai aveam putere să continui în acelaşi fel aşa că am fost nevoită să îmi dau seama că, atunci când nu mai pot, totuşi mai pot destul. Şi am ales să plec. Nu mi-am dorit niciodată să mă răzbun, doar oamenii mici se răzbună. Nu mi-am dorit niciodată să sufere, ştiam că are viaţa grijă de toate. Am vrut doar să fiu fericită. Şi sunt. Mă odihnesc. Mă regăsesc. Mă vindec. Fac ceea ce ar fi trebuit să fac acum mult timp. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts