Şi am ajuns să-mi spun ,,Tu vrei să-ţi trăieşti toată viaţa nefericirea alături de un om care nu vede cât eşti de tristă sau ai de gând să pleci ca să poţi fi fericită alături de cel care nu te va lăsa niciodată să plângi?”

                               Eram într-o vreme o femeie cu scântei arămii în priviri. Se aprindeau când iubeam, când zâmbeam, când eram pur şi simplu eu însămi… Dar s-au stins. Le stingeam de fiecare dată când nu-mi puteam stăpâni lacrimile, de fiecare dată când nu mai puteam să fiu puternică sau oboseam prea mult ca să mai pot ierta şi ca să mai am curaj destul cât să merg mai departe alături de acela care mă lăsa să-mi trăiesc nefericirea lângă el. Eram o femeie care ierta mult, poate prea mult… Eram o femeie care nu mai putea lupta să păstreze alături acel om care făcea tot posibilul să se înstrăineze şi să fie oriunde altundeva numai în breţele mele nu. 

                               Şi am ajuns să-mi spun ,,Tu vrei să-ţi trăieşti toată viaţa nefericirea alături de un om care nu vede cât eşti de tristă sau ai de gând să pleci ca să poţi fi fericită alături de cel care nu te va lăsa niciodată să plângi?”. Aveam de gând să îi duc dorul celui pe care îl vedeam în fiecare zi? Aveam de gând să plâng în fiecare zi ştiind că-l pierd din ce în ce mai mult? Nu aveam… Dar iubeam şi nu mai ştiam ce vreau… Îmi doream doar să iubesc pe cine voiam eu şi să fiu iubită înapoi de acel cineva, nu îmi păsa cum, dar aşteptările ne obligă să ne răspundem la unele întrebări pe care le tot amânăm. Nu aveam de gând să fiu nefericită lângă un om care nu vedea că sunt tristă, lângă un om care încerca să mă convingă că iubirea înseamnă să ierţi, să ierţi mai mult decât te lasă sufletul… Am crezut că asta înseamnă pentru mult timp, dar când nu am mai putut ierta, am ales să plec. 

                               Am plecat de lângă cel pe care îl iubeam pentru că el nu m-a iubit înapoi. Nu am vrut să trăiesc nefericită alături de un om căruia îi era indiferent dacă sufletul meu zâmbeşte sau plânge. Nu am vrut. De asta am plecat… Şi nu cred că am luptat prea puţin, eu cred că am luptat destul… Poate chiar mai mult. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts