Scrisoarea unei oarecare Ioana. Partea a II-a

                                   ,,…Va fi bine! Şi a fost… Dar altfel de cum am prevăzut. Spuneam că o să te iubesc până nu o să te mai iubesc?! Ei bine, acum te iubesc mai mult. Spuneam că îmi doresc să te văd realizat, însă am omis să-mi dezvălui dorinţa de a te vedea realizat lângă mine. Cum altfel? Cum aş putea măcar sa îmi închipui că aceleaşi mâini care m-au mângaiat pe mine ar putea simţi o altă
piele?

                                   Ţi-am dat drumul din suflet doar ca să îţi permit să te întorci mai puternic acolo unde ai creat un loc doar al tău şi să îţi pun în mână pansamentele pentru a-l putea vindeca de rănile pe care tot tu le-ai făcut. Oare e bine?! Asta e întrebarea care a plutit în jurul meu pe tot decursul acestui an. Probabil răspunsul e undeva printre sutele de gesturi dintre noi. M-am ambiţionat să nu te las să mă pierzi încât am uitat că aproape făcusei asta, iar tu probabil nici nu ai ştiut.

                                   Aveam nevoie să ne fie rău ca să simţim binele. Dar chiar aşa de rău? Am învins distanţa dintre noi, dar mai mult sper că ne-am învins orgoliile, pe acelea vechi, pentru că mereu facem loc de altele noi. Suntem mai bătrâni cu un an şi mai maturi cu câteva minute. “ Nu dispera”, mi-a spus cineva, “ când viaţa te loveşte peste faţă, de fapt îţi întoarce capul spre cealaltă directie”. Să nu rămânem fără direcţii…zic. Rănile nu se vindecă, nici cu timpul, nici cu iubire, cu nimic… Doar singuri le putem vindeca, altfel ele doar devin mai palide în lumina viitorului. 

                                   Am învăţat că sunt singurul om care poate avea grijă de sufletul meu. Am învăţat că trebuie să-i dau timp timpului şi să las lucrurile să îşi urmeze cursul normal, fără să le forţez, fără să le grăbesc. Am învăţat că oamenii care trebuie să rămână împreună, rămân împreună. Nu contează de câte ori îi desparte viaţa pentru că, în cele din urmă, îi va aduce înapoi. Nu contează de câte ori refuză să se iubească pentru că mereu reuşesc să se convingă să renunţe la teamă. Nu contează de câte ori se mint singuri pentru că de fiecare dată adevărul îi loveşte mai tare şi îi face să se gândească mai bine la ce e corect să facă pentru sentimentele care îi leagă. 

                                   Ai grijă de sufletul tău, pentru că, într-un final, tu ai cea mai mare nevoie de el!”

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts