Să nu te temi de femeia puternică. Ea te poate distruge dacă o răneşti, dar în acelaşi timp te iubeşte atât de mult încât te lasă în pace şi pleacă, te lasă să-i pleci. Să nu te temi de femeia puternică, ea iubeşte cel mai mult, cel mai frumos. Femeia cu adevărat puternică e aceea care iubeşte şi iartă, nu cealaltă, cea care te uită imediat şi se răzbună.

                                     Puterea unei femei nu se află în cât rău îţi poate face, nu se află în cât de departe poate ajunge în viaţă. Puterea unei femei se află în cât de mult poate ea să iubească, în cât de mult poate ea să ierte, în de câte ori se poate ea ridica de una singură după ce au doborât-o exact oamenii pe care îi iubea cel mai mult, exact aceia care îi ştiau cel mai bine slăbiciunile. Poate niciodată nu avem nevoie doar de noi ca să decădem pentru că oricât de mult rău am fi în stare să ne facem singuri, aflaţi pe marginea prăpăstiei, tot avem nevoie de cineva care să ne împingă. Aşa e şi în iubire, nu putem niciodată să cădem singuri, avem nevoie de oameni dragi care să ne doboare… De oameni dragi avem nevoie ca să cădem cu adevărat. De oameni dragi avem nevoie ca să ne doară sufletul căzând, ca să ni se frângă aripile încercând să ne salvăm. Fugim de oamenii puternici, în loc să-i căutăm. Fugim de femeie puternice, în loc să le iubim. 

                                     Iubind o femeie puternică îţi asiguri o şansă la fericire pentru că ea nu se lasă cu una cu două, nu renunţă uşor, ea iartă mult, iubeşte mult şi în puterea ei frumoasă, nu poate să se răzbune, nu ştie să-ţi plătească în acelaşi mod atunci când o răneşti, nu vrea să murdărească iubirea pe care ţi-a purtat-o făcându-ţi rău, chiar dacă poate. 

                                     Să nu te temi de femeia puternică. Ea te poate distruge dacă o răneşti, dar în acelaşi timp te iubeşte atât de mult încât te lasă în pace şi pleacă, te lasă să-i pleci. Să nu te temi de femeia puternică, ea iubeşte cel mai mult, cel mai frumos. Femeia cu adevărat puternică e aceea care iubeşte şi iartă, nu cealaltă, cea care te uită imediat şi se răzbună.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • COMMENT (1)

    1. DemisRoussos 03rd mai 2016 at 00:32 -

      Hai sa ne căsătorim!

      Reply

    Leave a Reply

    Vecoro