Să nu îmi f*ţi sufletul! Femeile care sunt destul de puternice să iubească sincer sunt destul de puternice să te şi uite dacă ai de gând să îţi baţi joc.

                                     Nu sunt nici pretenţioasă, nici mofturoasă şi nici cum vrei tu să spui că sunt atunci când ofer politicos un refuz. Sunt doar selectivă şi, poate, grijulie cu sufletul meu. L-au jucat prea mulţi în picioare şi aş putea spune că am ,,jucat” eu prea mult după cum mi-au cântat alţii, mie şi sufletului meu, acum mi-a venit rândul să cânt. 

                                     Totuşi încă am încredere în iubire, nu iubirea ne face să suferim, nu cea adevărată, însă oamenii o fac. Oamenii rănesc, dezamăgesc şi mint, ei sunt cei care te fac adesea să îţi pierzi încrederea în alţi oameni, dar, din păcate, mai ales în tine însăţi. 

                                     Dragul meu, să ştii că sunt un om greu de iubit, mai ales de către cei care nu vor nici să asculte, nici să înţeleagă, nici să iubească. Sunt un om greu de iubit de către cei care vor doar să primească sau cel puţin aşa mi-au spus după ce am încetat să le mai ofer sentimente frumoase şi am început să le dau ceea ce primeam de la ei. Eu aş spune că în esenţă nu sunt chiar atât de complicată, sunt doar femeie, o simplă femeie, şi vreau să fiu iubită de un bărbat aşa cum ar trebui să iubească un bărbat care se respectă. Să ştii că… Totul va merge bine atâta vreme cât nu ai să vrei să îmi f*ţi sufletul. Ai idee despre ce vorbesc, ştii foarte bine. 

                                     Am învăţat că e mai uşor pentru mine să nu mai rog oamenii să îmi rămână alături, să nu le mai demonstrez că le pot ierta orice doar pentru ca ei să rămână lângă mine. Am învăţat că doar aşa ei nu îşi mai bat joc şi nu îţi mai f*t sufletul după bunul plac. Uneori e bine să le spui lucrurilor pe nume şi uneori e bine să ştii de vrei sau ce nu vrei. Eu vreau să fiu fericită şi nu mai vreau în viaţa mea bărbaţi care vor doar să îşi bată joc de sufletul meu. 

                                     Să nu îmi f*ţi sufletul! Femeile care sunt destul de puternice să iubească sincer sunt destul de puternice să te şi uite dacă ai de gând să îţi baţi joc. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts