Puternică, în adevăratul sens al cuvântului, nu este acea femeie care poate renunţa la omul care îi face rău, ci aceea care, chiar şi după mai multă vreme de când a plecat, reuşeşte să îl ierte.

                                    Deşi trăim printre atâtea suflete rănite, cei mai mulţi refuză să accepte că doare al dracului de tare să pleci de lângă cel care îţi face rău, chiar dacă tu încerci din răsputeri să îl priveşti ca pe un bine… Refuză să creadă că e al dracului de greu ca mai apoi să îţi smulgi din suflet acel om pe care, cu mare greutate, l-ai alungat din braţele tale pentru că oricum nu mai voia să se afle acolo. Să ştiţi că e greu să pleci de lângă un om pe care îl iubeşti. Nu contează că acel om îţi face rău, tot e greu să pleci de lângă el, chiar şi gândul e ucigător… Iar fapta e… E greu până te hotărăşti că vrei să ceri mai mult de la viaţă. E greu până îţi dai seama că meriţi mai mult… E incredibil de greu să pleci… Să ştiţi că numai oamenii puternici pleacă. Au puterea să renunţe la ceea ce iubesc, deşi ştiu că îi va durea sufletul.

                                    Dar să mai ştiţi că cel mai greu e să ierţi acel om care cândva ţi-a luat cu el o parte din suflet şi a refuzat să ţi-o mai dea înapoi lăsându-te să te chinui pentru a-l reîntregi de una singură. Iertarea le aparţine celor mai puternici oameni, acelora care merg mai departe şi se împacă încet cu ideea că au reuşit să fie oameni la fel de frumoşi, poate chiar mai frumoşi, deşi au avut sufletul rupt în bucăţi şi abia au reuşit să se adune. Iertarea le aparţine oamenilor minunaţi, acelora pe care nu ar trebui să îi laşi să plece, dar pe care îi pierzi, nici tu nu ştii de ce… Le aparţine acelora pe care viaţa ar trebui să îi trateze în cel mai special mod, dar pe care, cu toate astea, îi pune mereu la încercare…

                                    Puternică, în adevăratul sens al cuvântului, nu este acea femeie care poate renunţa la omul care îi face rău, ci aceea care, chiar şi după mai multă vreme de când a plecat, reuşeşte să îl ierte. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts