Problema oamenilor care știu să îți vorbească la nesfârșit despre sentimente este că, adesea, uită să le trăiască și să le demonstreze. 

                       Suntem femei și e normal să ne placă să ni se spună că suntem iubite, frumoase, speciale. E normal să ne placă să fim apreciate. Ne dă mai multă încredere în noi pentru că foarte multe femei suferă de lipsă de încredere în sine. E normal să iubim să fim iubite și să depindem, într-un fel sau altul, de iubire. Pentru că, în esență, din iubire suntem făcute. 

                       Dar asta nu înseamnă că vom accepta la nesfârșit doar vorbe. E adevărat că vorbele atrag și cuceresc, dar nu cu ele poți să și păstrezi pe cineva lângă tine. Faptele păstrează, gesturile, dovezile palpabile. În sufletul fiecăruia dintre noi se ascund goluri pe care cuvintele nu le vor putea umple dacă nu sunt urmate de fapte care să le întărească și să le ofere cu adevărat un sens. 

                       Problema oamenilor care știu să îți vorbească la nesfârșit despre sentimente este că, adesea, uită să le trăiască și să le demonstreze. Mereu am crezut că sentimentele mari nu au nevoie de cuvinte prea mari, ci doar de gesturi și dovezi pe măsură. Iubirea sinceră și reală se poate rezuma în doar câteva cuvinte atunci când vrei să o declari, în cuvinte simple, dar pline de sens și emoție. 

                       Să nu îmi spui că vrei să te pierzi în ochii mei dacă nu ești dispus să o faci. Să nu îmi vorbești despre sentimentele din viitor dacă nu poți avea grijă nici măcar de cele din prezent. Să nu îmi spui că mă iubești prin declarații fierbinți dacă faptele tale sunt leneșe și reținute. 

                       Problema oamenilor care știu să îți vorbească la nesfârșit despre sentimente este că, adesea, uită să le trăiască și să le demonstreze. Problema celor care au fost dezamăgiți de vorbele goale pe care le-au crezut cu naivitate este că nu se mai pot mulțumi acum decât cu ceea ce merită. Și merită sinceritate. Fapte. 

Foto: Toa Heftiba

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts