Poveste de seară

                   Ştiţi oare voi, cei ce citiţi, de ce întâi de toate pe Pământ iubiţi?…

                  A fost cândva, cândva demult, chiar înainte de cuvânt… Pe cer, cu mult prea sus ca să o poţi zări, trăia o stea, copil şi ea. Trăia atât de sus încat era singură, dar într-o zi, o dată la 28 de zile, Luna ajungea şi la ea. De astă dată, mult prea apăsată de singurătate steaua întrebă :

                 -Din a ta lumină toate ne-am născut, dar pe mine de ce mă tot ocoleşti? Ştii oare cât de mult mă doare toată această nepăsare?

                -Tu eşti prea mică, prea firavă. Abia luceşti în miez de noapte. Nu te gândeşti că se prea poate ca sub lumina-mi să te stingi? C-a mea prezenţă te poate ispăşi?praf-de-stele

               Se făcu linişte… Noaptea se risipea din ce în ce mai mult. Stelele toate fugeau de mândrul soare, numai una mică şi firavă stătea neclintită. Nu mai voia să se ascundă de zi, deşi ştia că astfel va pieri, dar prefera o clipă de lumină orbitoare, în locul unei veşnicii de singurătate. Apăru soarele, iar mica stea începu să dispară. Îndată ce ultimul licăr a dispărut, ea s-a transformat în milioane de firicele de praf, iar tot acest praf de stea, născut din dorinţa de a îndepărta singurătatea şi din setea de iubire, călătoreşte necontenit peste tot pe Pământ. De cum a apărut viaţa, îndată ce se naşte o nouă vietate, un firicel de praf de stea se aşează pe sufletul acesteia şi îl umple de iubire. Şi de aceea mai întai de toate, ireversibil, inconştient şi nemărginit, ne iubim mamele. Din această cauză iubirea este primul sentiment care ne copleşeşte sufletul. O seară plăcută ! ^_^ 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply