Poţi avea femei ca zahărul, ca mierea şi femei ca sarea.

                                                                          Poţi avea femei ca zahărul. Sunt dulci, frumoase şi ţi le cere sufletul, dar nu numai. Le admiri, le doreşi şi le ai pentru că nu sunt tocmai greu de cucerit. Ele se potrivesc de minune cu o seară, poate două de iubire scăpată de sub control, dar ştii ce se întâmplă? Se topesc sub privirile tale şi pleacă. Ele nu au niciodată de gând să rămână. Cu ele nu îţi faci planuri pentru că nu ai cum să le duci la bun sfârşit. La fel cum s-au topit în braţele tale o vor face şi în braţele altora. Sunt genul de femei care nu se hotărăsc niciodată să rămână, iar dacă rămân, e o simplă întâmplare care nu era prevăzută în program.

                                                                        Poţi avea femei ca mierea. Doamne, cât de mult le mai cauţi, le-ai cuceri pentru ca mai apoi să le închizi în casă doar pentru a te bucura numai tu de ele. Problema lor e că încă nu ştiu ce vor, dar sunt sigure că nu te vor pe tine. Sunt încă anumite aspecte care nu le plac la tine şi caută bărbatul care să le dovedească totuşi că se poate să găseşti ceva ce ţi-ar spune oricine că e imposibil de găsit la un om. Femei ca mierea are orice bărbat şi orice bărbat e părăsit de o astfel de femeie, fără să fie neapărat vina lui.

                                                                        Dar mai poţi avea femei ca sarea şi ai fi tentat să spui că astfel de femei chiar nu-ţi doreşti, dar sunt exact acele femei pe care le vrei alături de tine pentru o viaţă întreagă. O femeie ca sarea vrei în fiecare zi alături de tine pentru că ea poate fi iubita ta, soţia ta, prietena ta, sora ta, mama copiilor tăi. Ea pote deveni acea femeie fără de care să nu-ţi imaginezi viaţa. Femeia ca sarea e aceea care ştie să fie serioasă şi matură, dar totuşi să nu se teamă să se topească în braţele tale… Numai în ale tale de data asta!… Ştie să iubească, să fie demnă şi să respecte. Ştie să ierte lucruri pe care le faci uneori de prost, fără să vrei să o răneşti. E dispusă să rămână toată viaţa. E dispusă să te accepte ca pe ceva ce şi-a dorit toată viaţa, deşi ar putea găsi mai bine. 

                                                                        Poţi avea femei ca zahărul, ca mierea şi femei ca sarea.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply