Pisi, el a fost ca oricare bărbat, a mângâiat ca să ştie cât de tare să lovească, a adus iubire ca să poată crea dezastru. A fost ca oricare bărbat de până acum. Dar nu sunt toţi la fel!

                                  Pisi, ne-a amăgit pe amândouă cu dezmierdări şi mângâieri calde, ne-a făcut să-l iubim, iar el n-a iubit pe niciuna. Of, pisi, tu ai impresia că toţi sunt la picioarele tale şi te iubesc exact atât cât vrei tu să fii iubită şi poate chiar mai mult, când de fapt ai să aflii că bărbaţii sunt actori atât de buni încât te fac să crezi ce vor, iar la final îţi dărâmă toate credinţele şi-ţi demonstrează că n-au simţit nimic, că n-au iubit nimic, că au vrut doar ce au vrut şi au plecat imediat ce n-au mai avut nevoie de nimic.

                                  A mângaiat, şi ce răni credeam eu că a mai vindecat cu mângâierile lui, cu sărutările lui, cu sufletul lui, închipuit… Dar n-a vrut decât să ştie cât de tare să lovească pentru a mă face să sufăr exact atât cât să mă pot ridica şi să pot spera din nou, dar să-mi greu, atât de greu. A adus iubire şi nu credeam să poată aduce mai mult de atât, şi nu a putut, dar iubirea lui a fost doar joc de amăgiri şi s-a transformat într-unul de dezamăgiri. A făcut dezastru şi noi facem curăţenie, adică eu. Şi tu faci dezastru, pisi, nu te poţi abţine. Poate nu vrei, dar faci dezastru, pisi.

                                  A fost ca oricare bărbat, dar nu toţi sunt la fel. Unii te dezamăgesc la început, apoi îţi demonstrează că a fost doar o grşeală şi că nu vor fi mai multe. Alţii îţi dau impresia că te iubesc până la stele şi ca din senin îşi bat joc, pisi. Pisi, mai bine alege-ţi unul care greşeşte la început, dă-i o şansă, nu se ştie niciodată. Pisi, cel mai bine e să-l ierţi, dar să nu-l laşi să facă din a greşi un obicei. Pisi, mai poţi să ai încredere? Eu mai pot.

                                  Pisi, el a fost ca oricare bărbat, a mângâiat ca să ştie cât de tare să lovească, a adus iubire ca să poată crea dezastru. A fost ca oricare bărbat de până acum. Dar nu sunt toţi la fel!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply