Off, dragule… Să știi că nu îți va fi greu să o cucerești. Cu adevărat greu va fi să o păstrezi alături de tine. Femeile se îndrăgostesc de mai mulți bărbați, dar rămân numai lângă cei care li se oferă cu totul. 

                                  Nu știu de ce, dar mulți bărbați au impresia că din momentul în care au cucerit o femeie ea nu mai poate pleca, nu poate fi nemulțumită. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Poate cel mai simplu pas în iubire este să cucerești. Pentru că intervin acele flăcări care ard cu putere la început, fluturii, nebunia, dorința și multe altele. Dar mai apoi?

                                  Eu cred că e mai greu să păstrezi un om lângă tine, decât să îl cucerești. Nu poate fi ușor să întreții sentimentele dacă nu le dai atenție, dacă trăiești cu impresia că deja totul ți se cuvine. Of… Dacă ai cucerit pe cineva, ai făcut abia doar primul pas… Și mai rămân atâția de făcut. Probabil aici greșesc cei mai mulți. Probabil au impresia că poți trăi toată viața cu amintirea unui om care te-a făcut să crezi că este mai mult decât îți demonstrează  că e. Și probabil cred că te poți mulțumi cu puțin la nesfârșit. Dar nu ai cum… Mai ales atunci când știi câte oferi și câte mai ai de oferit.

                                  Off, dragule… Să știi că nu îți va fi greu să o cucerești. Cu adevărat greu va fi să o păstrezi alături de tine. Femeile se îndrăgostesc de mai mulți bărbați, dar rămân numai lângă cei care li se oferă cu totul. Rămân doar alături de cei care le fac să se simtă în siguranță, iubite, respectate și apreciate. Pe ceilalți îi uită sau doar încep să fie indiferente față de ei. 

                                  Va trebui să o cucerești în fiecare zi la fel cum ai cucerit-o prima oară pentru că vei fi surprins să afli că și ea te poate cuceri mereu. Va avea întotdeauna câteva atuuri de care nu erai conștient. Te va surprinde. Încearcă să nu te lași mai prejos. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts