Of, dar nu aşteptarea ne omoară, ci dorul. Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa.

                                          Of, dar nu aşteptarea ne omoară, ci dorul. Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa.

                                          Nu aşteptarea ne omoară, ci dorul de cel drag. Poţi aştepta o viaţă întreaga omul care pe care îl iubeşti şi care ştii că te iubeşte aşa cum poate el mai bine. Îl poţi aştepta pentru că iubirea lui ţi-e certitudine că nu va întârzia mai mult decât i se permite. Dar dorul e ucigător. E ucigător pentru că ştii cum e să îl ai în braţe, nu doar în suflet, pentru că ştii cum e să te mângăie, nu doar să te aline amintirea lui. Dorul e ucigător pentru că în loc să îl ai pe el lângă tine, trăieşti doar cu momentele în care l-ai avut. Nu aşteptarea ne omoară, să aştepţi e uşor. Dorul e chinuitor, pentru că dorul e o durere de suflet. Şi cât de tare doare sufletul când are nevoie de alinarea celui drag…

                                          Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa. Să revezi… Să îl revezi pe cel drag nu înseamnă nimic după ce l-ai visat în fiecare noapte şi ţi-a urmat fiecare gând. Dar acea strângere în braţe… Aceea ţi-l aduce pe el cu adevărat. Acea strângere în braţe îţi alungă dorul din inimă şi ţi-l aduce în suflet pe el.

                                          Şi să ştiţi că ochii care nu se văd, se uită numai dacă nu s-au iubit, dar dacă s-au iubit, se vor iubi mai mult după revedere. Se vor dori mai mult şi se vor preţui mai mult. Şi toate astea pentru că iubirea are puterea de a schimba totul. Distanţa apropie, iar greutăţile te fac mai puternic, nu mai slab.

                                          Nu aşteptarea ne omoară, ci dorul. Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa.

Foto: We Heart It