Oamenii își vor aminti de zâmbetul tău, de atitudinea ta, de eleganță, de amintirile pe care li le-ai oferit, își vor aminti stângăcia anumitor gesturi și hotărârea din privirile tale. Dar nu își vor aminti machiajul pe care îl purtai, hainele, geanta, pantofii sau multe altele. Pentru ceilalți trebuie să fii reală și sinceră, să fii tu însăți, dacă vrei să te aranjezi și să te simți frumoasă nu o face pentru aprecierile lor, fă-o pentru tine. Dar nu neglija cine ești. 

                               Ar trebui să recunoaștem că sunt momente în care tânjim după atenție și după apreciere, după laude și cuvinte frumoase. Trăim cu dorința de a-și aminti alții de noi și de a ne povesti mai departe într-un mod frumos. Iar atunci începem să depunem eforturi pentru a le fi pe plac, dar, într-un fel sau altul, ajungem să ne îndepărtăm tot mai mult de cine suntem de fapt. Numai că, de cele mai multe ori, greșim pentru că ceilalți nu își vor aminti peste ani ceea ce credem noi și nu se lasă impresionați de ce am vrea.

                               Oamenii își vor aminti de zâmbetul tău, de atitudinea ta, de eleganță, de amintirile pe care li le-ai oferit, își vor aminti stângăcia anumitor gesturi și hotărârea din privirile tale. Dar nu își vor aminti machiajul pe care îl purtai, hainele, geanta, pantofii sau multe altele. Pentru ceilalți trebuie să fii reală și sinceră, să fii tu însăți, dacă vrei să te aranjezi și să te simți frumoasă nu o face pentru aprecierile lor, fă-o pentru tine. Dar nu neglija cine ești.

                               Investește în tine tot ce vrei să investești, cât vrei, și timp și bani și eforturi. Dar fă-o pentru tine. Pe ceilalți îi vei impresiona cu adevărat doar fiind tu însăți, restul vor uita cu timpul și nici pe moment nu le va păsa prea tare. Dacă vrei să oferi ceva, oferă amintiri, nu doar o față drăguță, oferă timp și ajutor, nu cadouri. Cei care te vor povesti frumos mai târziu sunt aceia cărora le-ai acordat din timpul tău și cei cărora le-ai oferit amintiri. La fel cum nici tu îți poți aminti ce machiaj purta cea mai bună prietenă a ta în serile acelea lungi care s-au terminat dimineața și care au fost scena câtorva secrete frumoase. Ți-o amintești doar pe ea, așa cum era, un om minunat.

 

 

 

Foto: Cosmic Timetraveler

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts