Nu sunt!

                        Eu nu sunt ca celelalte femei pe care le-ai iubit până acum. Poate am aceleași toane, aceleași plăceri, aceleași atingeri. Dar nu sunt la fel. Eu nu sunt genul de femeie care face din bărbatul ei un dumnezeu doar pentru că îl iubește. Nu sunt acea femeie care să ierte și să îndure orice. Poate pentru că nu sunt destul de puternică să rabd. Sau poate pentru că sunt destul de puternică încât să plec. 

                        Eu nu sunt o floare de pajiște, ci una de vârf de munte. La mine trebuie să ajungi, să străbați, nu mă găsești pe oriunde. Nu sunt pentru oricine. Și nici pentru mine nu sunt mulți. Prea puțini se încăpățânează să înțeleagă ceea ce nu știu atunci când nu le explică nimeni. Prea puțini mai continuă după ce au obosit. Iar eu nu sunt omul la care să ajungi ușor. 

                        Eu nu sunt liniștită ca o zi de vară la amiază, când tot ce vrei să faci e să lenevești, sunt mai degrabă ca o zi ploioasă de Septembrie, când privești de la fereastră și vrei să ieși afară, dar ți-e teamă  că e prea rece și ai să răcești. Ca să mă ai pe mine trebuie să riști pe ici pe colo, să te încăpățânezi să fii ce nu au fost alții pentru că nu sunt pregătită să las un oarecare să intre în sufletul meu. 

                        Nu sunt ordonată în iubire și nici nu vreau să fiu pentru că mie-mi plac sentimentele spontane și amintirile de moment. Îmi plac oamenii care nu iubesc după reguli. Nu sunt ușor de iubit pentru că nici sigură pe mine nu sunt mereu. Am greșit de prea multe ori. Am căzut de prea multe ori. 

                        Eu nu sunt perfectă. Și nici nu vreau să fiu. Nu caut să mă iubești pentru ce vrei să fiu, ci pentru ce sunt. Pentru ce nu sunt. Și nu sunt multe. Cum nici tu nu ești. Doar că eu am curajul să recunosc și ambiția să îndrept tot ce nu-mi place la mine. 

                        Nu sunt stridentă și falsă. Nu sunt prefăcută. Nu sunt artificială. Nu sunt nici răspuns, nici întrebare. Nu sunt un om rău, doar că am învățat să le răspund oamenilor în funcție de cum mă tratează. Nu sunt drăguță dacă nu meriți. Nu sunt ușor de convins, ușor de schimbat. Cum am mai spus, nu sunt pentru oricine. Eu sunt pentru cei hotărâți și serioși, ambițioși, reali.

Foto: Romina Farias

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Vecoro