Nu se poate dragoste cu porţia, cu noaptea sau doar din cuvinte… Aşa nu se poate !

                                    Nu se poate dragoste cu porţia, cu noaptea sau doar din cuvinte… Aşa nu se poate !

                                    Iubirea ne împlineşte pe toţi, ne completează, ne face să ne redescoperim într-un mod frumos şi ne ajută să aflam ce înseamnă cu adevărat fericirea. 

                                    Eu am fost şi cred că încă sunt un om naiv. I-am crezut pe toţi cei jurul meu fără să cer certitudi, fără să am nevoie de prea mult şi adesea am fost rănită. Adesea m-am închis într-o carapace de indiferenţă, deşi mă durea sufletul şi ştiam în adâncul fiinţei mele că ceea ce simt poate fi orice altceva, numai indiferenţă nu. 

                                    Am acceptat să primesc sentimente cu porţia numai de dragul de a primi ceva în schimbul a ceea ce am oferit, am simţit, am trăit cu tot sufletul… Am acceptat de dragul celuilalt, dar mai ales de dragul meu. Ştiam că nu pot renunţa la un rău care îmi face bine. Nu ştiam că răul, în esenţă e tot rău şi se îndreaptă foarte puţin sau deloc atunci când celălalt realizează că te răneşte.

                                    Am acceptat dragoste cu noaptea în sensul că numai atunci era prezent lângă mine, însă m-am înşelat. Nici măcar atunci nu era cu mine. Ziua, fiecare cu ale lui, iar noaptea, unul lângă celălalt, deşi acum realizez că nu eram aproape unul de celălalt… Eram chiar departe.

                                    Am acceptat şi dragoste din cuvinte. Eram fericită că le primeam şi pe acelea. Eram fericită că mă minţea frumos… Şi ştiam că mă minţea, dar preferam frumosul minciunilor decât cruzimea adevărului. 

                                    Am fost naivă şi am crezut că se poate schimba de dragul meu fără să realizez că nu îi mai eram dragă. Am fost proastă să rămân atunci când totul îmi indica faptul că trebuie să plec. M-am mulţumit cu aproape nimic consolându-mă cu ideea că e mai bine decât deloc.

                                    Apoi pur şi simplu am spus nu. Nu, nu şi nu. Am realizat că vreau fericire şi că vreau să fiu iubită aşa cum iubesc. Am spus nu… Şi am ales să plec.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Citesc ceea ce scrii si parcă îmi exprim cu voce tare sentimentele si stările de spirit. Este incredibil, multumesc ☺

  • COMMENTS (154)

    1. Alice 03rd decembrie 2015 at 21:17 -

      Citesc ceea ce scrii si parcă îmi exprim cu voce tare sentimentele si stările de spirit. Este incredibil, multumesc ☺

      Reply

    Leave a Reply