Nu o să se întâmple mai nimic când vrei tu, ci atunci când trebuie. Nu vei întâlni acel om minunat când crezi că ai nevoie, ci atunci când chiar vei avea. 

                      Am început să mă obișnuiesc cu refuzurile, acelea primite de la viață, nu de la oameni. Și am încetat să mai pun termene limită sau date de expirare pe dorințele mele. Poate că într-adevăr uneori chiar nu am nevoie de ceea ce vreau. Sau poate că nu atunci când cer. 

                      Am fost supărată, dacă nu chiar mai mult de atât atunci când oamenii pe care eu îi iubeam nu m-au iubit înapoi, atunci când am vrut cu ardoare să fiu dorința cuiva. Și multă vreme m-am amăgit cu niște amintiri care ar fi putut fi, dar care totuși nu au fost. Mi-am făcut planuri pe care mi le doream amintiri. Și am suferit, nu pentru că aveam motive să o fac, ci pentru că era pur și simplu mai ușor decât să accept că nu se întâmplă totul așa cum îmi doresc și că unii oamenii nu sunt sortiți să fie împreună și să se iubească, la fel de bine cum alții sunt. 

                      Nu o să se întâmple mai nimic când vrei tu, ci atunci când trebuie. Nu vei întâlni acel om minunat când crezi că ai nevoie, ci atunci când chiar vei avea. Dar nu pune la suflet refuzurile primite de la viață, câteodată, ușile închise nu sunt șanse pierdute, ci oportunități. Sunt oportunități care îți dau șansa să le vezi pe celelalte, acelea care au și mai multe de oferit, de arătat. 

                      Nu lăsa dezamăgirile să te doboare, nu le da voie să te schimbe în vreun fel care să nu îți placă. Ia viața ca atare, la fel și tot ce își scoate în cale, fie că e vorba de oameni buni sau mai puțin buni, fie că e vorba despre bucurii sau probleme. Toate au rostul lor. Și trebuie să le trăim pe toate. 

Foto: roya ann miller

 

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts