Nu ne iubim pe noi înșine…

                     Nu ne iubim pe noi înșine. Nu știm să ne vedem calitățile pentru că ne concentrăm pe defecte. Ne judecăm aspru pentru ele și nu le iertăm, deși ele au proporții monstruoase doar în mințile noastre. Nu ne apreciem calitățile pentru că le minimizăm și credem că le au toți, că sunt banale. Habar nu avem cât ne înșelăm. 

                     Nu ne iubim pe noi înșine. Și din această cauză ne agățăm de oameni pe care îi credem perfecți doar pentru că le ignorăm defectele. Din această cauză ne e greu să renunțăm la cei care nu ne merită, trăim cu impresia că noi nu îi merităm pe ei, că nu ne ridicăm la înălțimea unor așteptări pe care singuri le-am impus și le-am tot ridicat ca să le găsim scuze când n-au putut sau nu au vrut să ne iubească atât cât meritam…

                     Din această cauză ajungem să depindem de cuvintele altora, de atingerile lor și de gesturile prea puține, pentru că nu știm să ne iubim pe noi înșine. Credem că e păcat, că nu e frumos, că suntem narcisiști. Dar e o diferență. Și am face bine să o descoperim. 

                     Abia după ce învățăm să ne iubim înțelegem de fapt cât merităm să primim de la ceilalți și cu cât de puțin ne-am mulțumit în trecut. Abia atunci ne putem detașa de relațiile și de oamenii care nu s-au sinchisit să ne ofere fericire decât pe bucăți.

                     Vine un moment în viață în care te întrebi dacă vrei să aștepți ca el să se întoarcă spre tine și să te iubească sau să pleci cu sufletul frânt pentru a învăța să te iubești singură. Și acela e momentul în care trebuie să pleci. Dacă ai ajuns să te întrebi asta, deja ar trebui să știi răspunsul. 

                     Iubește-te tu! Nu aștepta să o facă alții, nu aștepta să primești de la ei ceva ce nici măcar tu nu îți oferi. 

Foto: Giulia Bertelli