Nu-mi trebuie, nu mai vreau, nu-mi mai pasă şi punct!

                                     Nu-mi trebuie, nu mai vreau, nu-mi mai pasă şi punct!

                                     Nu-mi mai trebuie mie oameni din ăia care te caută doar atunci când au nevoie şi-mi spun că exist numai ca să-i ajut pe ei. Nu exist numai pentru asta, mi-am dat şi eu seama, exist ca să fiu fericită şi bag de seamă că unii m-au cam ţinut pe loc şi că ar fi trebuit să fiu departe, foarte departe cu fericirea dacă trăiam doar pentru mine. Dar asta e, altruiştii să sufere şi să aibă suflet frumos, iar egoiştii să fie fericiţi, că aşa e frumos acum.

                                     Nu mai vreau să am eu de pierdut doar ca să aibă alţii de câştigat. Nu m-ar deranja, sincer. Aş oferi, aş ajuta, aş face tot posibilul să le fie şi celorlalţi bine dacă aş putea, de ce să nu? Dar când văd că de fiecare dată oamenii buni sunt luaţi de proşti mi se taie tot cheful de făcut bine. Sunt oameni care merită, jos pălăria pentru ei. Sunt genul de oameni care nu-ţi cer nimic, deşi au nevoie, sunt genul de oameni care aşteaptă mereu la colţ, din umbră, ca să îţi întoarcă favoarea. 

                                     Nu-mi mai pasă şi punct! E uşor să fii ignorant, e comod să nu vrei, să minţi că nu poţi, să cauţi scuze şi să stai cu mâinile în sân. E uşor să priveşti un om care are nevoie de tine şi să te doară în cot… dar fix în cot şi nu prea tare că ne stricăm buna dispoziţie, nu? 

                                     Nu-mi trebuie, nu mai vreau, nu-mi mai pasă şi punct! Şi cred că e a mia oară când spun că de azi s-a terminat cu toate astea şi că devin omul indiferent care poate fi fericit cu uşurinţă, dar nu pot. Parcă fericirea înseamnă mai mult atunci când ştii că ai făcut ceva pentru altcineva, din total dezinteres, decât atunci când ai făcut ceva extraordinar pentru tine şi după treci cu vedere pentru că ignorantul şi egoistul nu se bucură nici pentru el, dar pentru altul… Poate e adevărat, nu ne schimbăm niciodată, nici pentru noi.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • „Buna dimineata, ai deschis ochii larg, te cred, in loc de soare primesti nisip in ochi. E imposibil sa mai „adormi” odata ce ai vazut adevarata fata a vietii. Imi pare si rau si bine sa iti spun : bun venit in realitate obiectiva, pura, nespalata pe creier de societate”. O zi draguta ca tine sa ai.

  • COMMENTS (2)

    1. Matt 30th iunie 2016 at 07:07 -

      „Buna dimineata, ai deschis ochii larg, te cred, in loc de soare primesti nisip in ochi. E imposibil sa mai „adormi” odata ce ai vazut adevarata fata a vietii. Imi pare si rau si bine sa iti spun : bun venit in realitate obiectiva, pura, nespalata pe creier de societate”. O zi draguta ca tine sa ai.

      Reply
    2. relu 10th martie 2016 at 02:33 -

      Ti-as da TOT!

      Reply

    Leave a Reply