Nu-mi spune azi ce simţi sau dacă simţi ceva, spune-mi mâine şi lasă-mi timp destul să-mi dau seama că nu meriţi efortul. Dar chiar te rog să nu-mi spui azi.

                                     Nu-mi spune azi ce simţi sau dacă simţi ceva, spune-mi mâine şi lasă-mi timp destul să-mi dau seama că nu meriţi efortul. De ce să nu amânăm noi iubirea dacă tot ni se acordă tot timpul din lume să iubim? Tocmai pentru că nu avem destul timp să iubim, tocmai pentru că ceea ce nu iubim la timp nu mai avem voie să iubim niciodată. 

                                     El te va lăsa să-l aştepţi crezând că tu vei continua să te uiţi lung după el tot restul vieţii, crezând că tu îi oferi destul timp să se hotărască chiar dacă el nici nu are de gând să o facă. Tu-l vei aştepta cu inima cât un purice sperând că se va îndura să facă ceva şi pentru tine. Dar să ştii că în viaţă lucrurile stau cam aşa: Cei pe care îi aştepţi cu multe covoare roşii întinse înainte printre grădini pline cu flori, cu masa plină şi încărcată de bunătăţi ale sufletului, aceia se pierd pe drum uitânduse după cai verzi pe pereţii cerului. Cei pentru care nici nu eşti pregătită, aceia pe care îi întâmpini cu dezastru şi toate aruncate vraişte prin suflet, aceia pe care iniţial nici nu vrei să-i primeşti, ei vin cu adevărat, ei rămân. Ei iubesc oricum, aşa dezastruos cum ţi-ar fi sufletul, dar să-i vezi cum iubesc când e curat şi linişte, şi pace, şi frumos, şi iubire. 

                                      Dar chiar te rog să nu-mi spui azi. Dacă îmi spui azi s-ar putea să-mi doresc şi mai mult să rămân şi s-ar putea la fel de bine să mă laşi să aştept iar după asta, iar eu n-am timp destul să aştept. Nu pot pierde o viaţă întreagă aşteptând toată viaţa, înţelegi? Te rog să nu-mi spui azi ca să am destule motive să mă hotărăsc în legătură cu ce-mi doresc de la viaţă şi de la bărbatul de lângă mine. Dacă nu mi-ai spus până acum că mă iubeşti, să nu-mi spui azi pentru că nu vreau să mai aştept şi mâine.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply