Nu merită să te schimbi, să încerci să te schimbi sau să pretinzi că te-ai schimbat pentru cineva care nu te place pentru ceea ce ești. Acel om nu va fi niciodată mulțumit pe deplin. Și chiar dacă va fi, prețul care trebuie plătit e oricum prea mare. 

                      Nu suntem noi înșine cu adevărat în prezența prea multor oameni. Pentru că cei mai mulți nu ne dau voie să fim, ne impun cumva să ne cenzurăm gesturile, cuvintele, trăirile, sentimentele. Ne fac să ne simțim nepotriviți, insuficienți. Ne fac să credem că nu putem fi de ajuns dacă suntem noi înșine, dacă nu ne prefacem și nu pretindem că suntem așa cum vor ei să fim. 

                      Și poate într-un fel e bine să nu îi lăsăm pe toți să ne cunoască decât într-o anumită măsură, una care să ne permită să ne distanțăm la nevoie fără să suferim, una care să nu demaște vulnerabilități și răni care încă mai dor. 

                      Dar într-un alt fel nu e bine deloc. Pentru că sentimentul acela că nu ești de ajuns pentru cineva macină. Pentru că în prezența oamenilor la care ținem se presupune că nu ar trebui să fim nevoiți să recurgem la măști și să jucăm roluri oarecum impuse. 

                      Nu merită să te schimbi, să încerci să te schimbi sau să pretinzi că te-ai schimbat pentru cineva care nu te place pentru ceea ce ești. Acel om nu va fi niciodată mulțumit pe deplin. Și chiar dacă va fi, prețul care trebuie plătit e oricum prea mare. 

Pentru oamenii potriviți vei fi suficient, vei fi mai mult de atât și nu vei simți niciodată acel sentiment care roade și arde, acea neîncredere în propria persoană. 

                      Pur și simplu nu ai nevoie în viața ta de oameni care te fac să simți că ar trebui să fii altcineva. Atât timp cât tu accepți pe cineva așa cum e, acel cineva ar trebui să facă la fel. 

                      Ghici ce?! Nu suntem perfecți. Și nici nu vom fi vreodată. Ori învățăm să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem (pe ceilalți și pe noi înșine) ori ne aflăm lângă oamenii nepotriviți și atunci am face bine să plecăm de lângă ei. 

Foto: Alexander Shustov

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts