Nu iubești un om dacă la prima greșeală ești gata să renunți la el. Iubești un om abia după ce ești dispus să ierți, să repari, să reclădești totul.

                                   Eu cred în a doua șansă. Pentru că toți suntem oameni. Pentru că toți mai greșim uneori. Pentru că avem momentele noastre de cumpănă sau de slăbiciune. Uneori aceste greșeli sunt, din păcate, o alegere, dar pot fi o alegere greșită conștientizată și asumată. Sunt oameni care chiar își dau seama că au greșit și cărora le pare rău, regretă, se căiesc. Aceștia sunt oamenii care merită iertare, oamenii care nu vor repeta niciodată aceleași greșeli. Și totuși astfel de oameni sunt din ce în ce mai rari. 

                                   Totuși nu cred în a treia șansă. Ce e prea mult, e prea mult. Iar cineva care va avea certitudinea că poți ierta orice, oricât, va greși tot mai mult și te va respecta tot mai puțin. Iar când se pierde respectul într-o relație, practic, s-a cam pierdut tot. 

                                   Nu iubești un om dacă la prima greșeală ești gata să renunți la el. Iubești un om abia după ce ești dispus să ierți, să repari, să reclădești totul. Iubești abia atunci când ești dispus să treci peste anumite greșeli, peste defecte și imperfecțiuni, peste trecut. Iubești abia atunci când sufletul îți spune să trebuie să  îl strângi pe cel drag în brațe și să îi spui că ești dispusă să pui punct pentru a începe un nou capitol tot alături de el. 

                                   Nu spun că e ușor… Pentru că nu e. E foarte greu să te lupți cu gândul că totuși omul tău ar putea să repete aceleași greșeli și să te  rănească mai tare. Dar iubirea învinge. Și poate că nu se întâmplă totul într-o secundă, durează luni sau chiar ani până să repari toate stricăciunile anumitor greșeli, însă îndoiala dispare în cele din urmă. Și ce rămâne, cu siguranță, e iubire în cea mai frumoasă formă. 

 

 

 

 

Foto: freestocks.org

 

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts