Ne ascundem feţele triste sub umbrele sperând că nu ne va observa nimeni nefericirea de pe chip, dar nu ne gândim că de fapt nimănui nu îi pasă cu adevărat cum ne simţim…

                                             Ne ascundem feţele triste sub umbrele sperând că nu ne va observa nimeni nefericirea de pe chip, dar nu ne gândim că de fapt nimănui nu îi pasă cu adevărat cum ne simţim…

                                           Suntem egoişti. Suntem răniţi. Şi suntem trişti. Totuşi nu ne opreşte nimic să ne ascundem tristeţea, să mimăm fericirea sau să forţăm câteva zâmbete false. Dar cred că e mai greu când plouă. Ploaia spală toată făţărnicia de pe chip şi te obligă să fii ca ea, să plângi cu ea şi să te cureţi de tot.

                                           Iubesc ploaia, dar mă ascund de ea sub o umbrelă colorată încercând să par veselă atunci când totul e mohorât. Şi spun că mi-a trecut, că am uitat şi am mers mai departe când de fapt am rămas pe loc, îmi amintesc totul şi încă visez o iubire pe care am trăit-o. Tu nu?

                                           Dacă nu îi pasă nimănui pentru cine ne prefacem? Dacă tristeţea mea nu afectează starea de spirit a cuiva, de ce să las reprimarea ei să mă apese pe suflet?… Pentru că vreau să mă conving că pot fi fericită… Şi ştiu că pot fi, dar am nevoie de timp pentru a învăţa să fiu din nou.

                                           Am să las încă un zâmbet să-mi zboare de sub umbrela colorată pentru a fi doborât la pământ de picăturile firave de ploaie. Am să conving pe toată lumea că în sufletul meu e totul perfect… Dar n-am să mă conving pe mine însămi că îmi va fi uşor să reclădesc ceva pe ruinele pe care le am de fapt în acea perfecţiune falsă.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply