N-am iubit niciodată un turc, dar am iubit un bărbat cu inimă de turc.

                                   Păşeam prin sufletul lui şi era rece, şi era gol, şi mi-era frig, şi mi-era teamă. Nu avea el o inimă atât de mare pe cât părea că are. Nu iubea el atât de mult pe cât pretindea că iubeşte. Dar pentru el femeile erau prea mici pentru a umple tot, una nu i-ar fi ajuns niciodată. Dar el iubea multe şi nu-i mai rămânea timp să iubească mult.

                                   Bărbatul cu inimă de turc iubeşte multe, dar pe niciuna atât cât trebuie, pe niciuna atât cât merită să fie iubită. Şi mă vei întreba ,,Cât trebuie?”, ,,Cât merită?” Atât cât poate, e de ajuns, e mereu de ajuns, e chiar mai mult decât suficient, dar atunci când împarte parcă nu-ţi mai ajunge ţie. Da, femeia e lacomă de iubire şi nu acceptă să împartă sufletul celui drag. Femeia e lacomă de dovezi şi uneori chiar şi de cuvinte. Femeia merită să fie iubită exact atât cât oferă și îți vei da seama într-o zi, atunci când va mai  înceta să ofere, că ea de fapt merita totul.

                                   Am iubit un bărbat cu inimă de turc și m-a lăsat să îngheț lângă el atât cât să fiu obligată să rămân rece, de piatră, de neatins la suflet de orice făcea. Decât să mi se dea dovezi, prefer cuvinte. Decât să mă minți, mai bine îmi taci și mă asculți cum îți tac. Eu l-am crezut bărbat cu inimă mare, dar eu pentru el am fost o femeie atât de mică încât mai încăpeau și altele. Și nu sunt ipocrită, poate chiar nu era de ajuns pentru el, dar pentru el n-a fost nimeni de ajuns. Poate n-am știut să-l înțeleg și să-l iubesc, dar spre deosebire de el, eu l-aș fi ascultat măcar… Feriți-vă de turci, dar mai ales de bărbații cu inimă de turc!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply