Mesajul unei curve!

                                    ,,Pe ăla pe care l-am iubit, l-am dorit ca pe ultimul bărbat şi l-am lăsat să mă ardă ca pe ultima ţigară, ţigara aia care ştii că e ultima şi îi savurezi gustul până îl simţi în măduva sufletului cum te linişteşte şi te face totuşi să ceri mai mult şi mai mult şi totuşi să ştii că mai mult nu se poate. N-ai de unde să ştii dacă n-ai fumat niciodată sau dacă n-ai iubit niciodată cu adevărat. N-ai cum să ştii ce înseamnă eliberarea dacă n-ai fost dependent. 

                                    Eu nu sunt o femeie puternică şi nu sunt nici deşteaptă şi nici a dracului. Sunt femeia aia proastă care l-a iubit ca nebuna, aia care n-a mai ştiu să se ridice după ce a căzut la pământ, aia care a fost proastă pentru că n-a dus-o capul şi n-a îndemnat-o sufletu decât să facă bine. Sunt femeia care a vrut să-l facă gelos ca să ştie şi el cum doare, ca să aibă habar cum frige, sunt curva aia pe care n-a mai vrut-o şi totuşi sunt sfânta care n-a făcut păcate decât cu el, înţelegi? M-a lăsat că sunt curvă, doar c-am stat la braţ cu altul, deşi el făcuse mai multe, doar pentru am strâns din pumni şi am îndurat şi am reuşit să-i întorc totul cu aceeaşi monedă, însă nici pe sfert aşa cum a făcut el. 

                                    Da, mă, sunt curva care te-a iubit, aia care plânge după tine, tot aia care strică cel mai bun rimel degeaba, tot aia care simţea că pică jos din picioare atunci când nu miroseai nici a parfumul tău, nici a parfumul meu, tot aia pe care n-o mai interesează. De când? De acum! De acum nu-mi mai pasă, mă, pentru că nu contează de ce m-ai părăsit, contează c-ai făcut-o şi atât. Mă oftic numai că nu te-am părăsit eu, măcar atâta mândrie să fi avut şi eu, măcăr atâta sânge în ughii, ştii, să îţi şifonez puţin orgoliul ăla mare. 

                                    Ca să înţelegi: Sunt ,,curva” pe care el a părăsit-o pentru că am vrut să îi arăt şi lui cum se simte gelozia. Era prea nesimţit ca să-şi dea seama, am înţeles mai târziu. Şi eu îmi căutam scuze şi imploram să mă ierte, iar el tocmai găsise pretextul perfect să plece. Sunt curva lui şi am fost doar curva lui, am fost doamna lui, am fost iubita lui, i-am fost tot de la A la Z şi l-a durut în …. Nu mai spun unde că mi-ar plăcea să-l doară. Sunt curva care l-a lăsat s-o ardă în suflet, ştii ce e aia? În suflet! Şi al dracu’ a lăsat numai cicatrici şi scrum… N-am nici mătură, că n-am putut să fiu cotoroanţă cu el. Sunt curva care nu mai pune, mamă, nimic la suflet până nu-l vede cum stă pe jar şi moare de nerăbdare şi nu mai poate de dorinţă. Sunt curva care n-a făcut păcate decât cu el. Aşa să-i zici la articol, ,,Mesajul unei curve”, dacă el asta spune că sunt. Să-mi spui tu ce sunt…”

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Parerea mea este ca esti o femeie superba. Nu inteleg de ce mai stai intr-o relatie toxica! Meriti ceva mai bun si nu se termina lumea.

  • „Sunt curva lui şi am fost doar curva lui, am fost doamna lui, am fost iubita lui, i-am fost tot de la A la Z ” …. trist, frumos, adevarat… si al dracu de dureros….

  • Parerea mea e ca astfel de articole sunt niste articole de 2 lei impreuna cu ideea site-ului in sine. Nu ma intelege gresit, scrii exrem de frumos, insa sunt doar baliverne. Sincer acum, chiar crezi ca ma interesa ca o fata iubeste foarte tare un baiat ? (aici am rezumat intregul articol intr-o fraza). Zi mi ceva util, ceva care sa ma intereseze, ceva pentru care sa zic „da ba, la asta nu m am gandit”. Insa majoritatea creatiilor de pe acest site sunt doar , asa cum imi spunea profa de romana inainte de bac „baliverne care au o oarecare revelanta ptr a umple foaia”. Daca inca nu e clar ce e naspa e articolul tau, pune-ti intrebarea: problema am identificat-o, dar solutia?
    Vino cu solutia si vin cu un comentariu pozitiv, desi nu ma priveste subiectul.

  • Victoras, trebuie sa mai cresti baiete ca sa poti intelege. Ce scrie Dama de Trefla este pentru oameni mari.

  • Adevarat! ^^ thumbs up boy, dar acum or sa spuna ca esti barbat porc, misogin si insensibil! 😀

  • Inseamna ca nu stii sa citesti: o poveste ,un roman, you name it! si nici sa deslusesti situatiile in viata care nu iti dau raspunsul mura in …:) Raspunsul e acolo: nu fiti proaste aka aveti respect de sine. Ca e patetic scris, asta e alta problema la fel de enervanta ca faptul ca exista situatii patetice ca astea si in viata.

  • Barbatii … ?? Sunt mult mai curve decat femeile … curve ieftine … „mai exista exceptii „Ei consideră o femeie curvă chiar daca bea doar o cafea cu alți bărbați ( amici ) noi nu avem voie să ne apropiem de bărbați în general ,dar sa mai fi văzută si la brațul altuia chiar si dupa ce am iesit din relația cu ei … Ei nu gandesc atunci când calcă în picioare sufletul femei … Nu apreciaza cand ii oferi sufletul pe tava … te lasă cand iti e mai greu … Nu contează că ești lângă el la greu chiar daca ii e buza fripta… cand e bine uita tot … curvă e putin zis … in ziua de azi si prostituatele au mai multa demnitate,iar bărbații sunt mai curve decat femeile …

  • COMMENTS (10)

    1. Liliana 05th august 2018 at 13:52 -

      Barbatii … ?? Sunt mult mai curve decat femeile … curve ieftine … „mai exista exceptii „Ei consideră o femeie curvă chiar daca bea doar o cafea cu alți bărbați ( amici ) noi nu avem voie să ne apropiem de bărbați în general ,dar sa mai fi văzută si la brațul altuia chiar si dupa ce am iesit din relația cu ei … Ei nu gandesc atunci când calcă în picioare sufletul femei … Nu apreciaza cand ii oferi sufletul pe tava … te lasă cand iti e mai greu … Nu contează că ești lângă el la greu chiar daca ii e buza fripta… cand e bine uita tot … curvă e putin zis … in ziua de azi si prostituatele au mai multa demnitate,iar bărbații sunt mai curve decat femeile …

      Reply
    2. Mara 28th martie 2016 at 15:47 -

      Foarte bine punctat! Suntem exact ceea ce trebuie sa fim, uneori insa gresim persoana si momentul!

      Reply
    3. Victor 25th martie 2016 at 23:14 -

      Parerea mea e ca astfel de articole sunt niste articole de 2 lei impreuna cu ideea site-ului in sine. Nu ma intelege gresit, scrii exrem de frumos, insa sunt doar baliverne. Sincer acum, chiar crezi ca ma interesa ca o fata iubeste foarte tare un baiat ? (aici am rezumat intregul articol intr-o fraza). Zi mi ceva util, ceva care sa ma intereseze, ceva pentru care sa zic „da ba, la asta nu m am gandit”. Insa majoritatea creatiilor de pe acest site sunt doar , asa cum imi spunea profa de romana inainte de bac „baliverne care au o oarecare revelanta ptr a umple foaia”. Daca inca nu e clar ce e naspa e articolul tau, pune-ti intrebarea: problema am identificat-o, dar solutia?
      Vino cu solutia si vin cu un comentariu pozitiv, desi nu ma priveste subiectul.

      Reply
      • alba ca zapada 16th octombrie 2016 at 13:34

        Inseamna ca nu stii sa citesti: o poveste ,un roman, you name it! si nici sa deslusesti situatiile in viata care nu iti dau raspunsul mura in …:) Raspunsul e acolo: nu fiti proaste aka aveti respect de sine. Ca e patetic scris, asta e alta problema la fel de enervanta ca faptul ca exista situatii patetice ca astea si in viata.

        Reply
      • Maria 15th octombrie 2016 at 14:16

        Adevarat! ^^ thumbs up boy, dar acum or sa spuna ca esti barbat porc, misogin si insensibil! 😀

        Reply
      • Telumo 19th aprilie 2016 at 19:59

        Foarte frumos punctat.

        Reply
      • Mircea 27th martie 2016 at 02:14

        Victoras, trebuie sa mai cresti baiete ca sa poti intelege. Ce scrie Dama de Trefla este pentru oameni mari.

        Reply
        • Eugen 14th noiembrie 2016 at 18:45

          Mircea, le-ai dat punct . !

          Reply
    4. Lavinia 25th martie 2016 at 22:36 -

      „Sunt curva lui şi am fost doar curva lui, am fost doamna lui, am fost iubita lui, i-am fost tot de la A la Z ” …. trist, frumos, adevarat… si al dracu de dureros….

      Reply
    5. Florin 25th martie 2016 at 22:16 -

      Parerea mea este ca esti o femeie superba. Nu inteleg de ce mai stai intr-o relatie toxica! Meriti ceva mai bun si nu se termina lumea.

      Reply

    Leave a Reply