La un pahar de sinceritate…
,,-Ascultă-mă pe mine! Oricât de mult te va iubi, femeia va putea întotdeauna să uite, să treacă peste, să se prefacă perfect că încă există uniformitate chiar dacă au apărut fisuri. Ştii de ce uită? Ca să se răzbune.
Să se răzbune pentru că a suferit, iar femeile suferă al dracului de mult. Dar nu te lasă să le vezi suferind. Li se chinuie sufletul…Da… Li se chinuie sufletul. Dar ce vezi tu de fapt? O vezi la fel. Fericită. Cu zâmbetul pe buze. Intactă emoţional.
Femeile sunt un ansamblu de emoţii greu de înţeles. Sufletul lor e la fel de complex precum… precum… La dracu… Nu găsesc nimic la fel de complex ca sufletul unei femei. Mai toarnă … Dar ştii ceva? Cred că dacă le-am întelege, nu le-am mai iubi.
Dumnezeu le-a creat pentru a fi iubite, nu înţelese şi pentru a iubi la rândul lor cu toată puterea pe care o posedă în adâncul inimii.
Să fii femeie e muncă grea şi asta o spune cineva care n-a fost femeie nici măcar o secundă. Dar nu poate fi uşor să pui suflet în orice şi să rămâi, de cele mai multe ori, fără el. Trebuie să posezi un suflet infinit şi o putere de a începe totul de la capăt la fel de fără margini. Să fii femeie e muncă grea…
Dar să vorbim despre altceva şi mai toarnă un pahar că mi s-a uscat gâtul…”
Foto: We Heart It
