La un moment dat mi-am spus ,, Fericirea ta nu e în mâinile nimănui, e doar în sufletul tău. Lasă-i să plece, oricum toţi vor pleca. Nu poţi opri pe nimeni, tu poţi doar să faci tot posibilul pentru a le oferi o cea mai bună tu. Lasă-i să plece şi ai să vezi că lor le va fi mai greu fără tine, în timp ce ţie îţi va fi din ce în ce mai uşor fără ei.”

                                         La un moment dat mi-am spus ,, Tu nu meriţi ceea ce-ţi oferă oamenii. Tu meriţi ceea ce le oferi. Poate ar fi cazul să le oferi lor mai puţin şi să-ţi oferi ţie mai mult. Măcar o vreme… Până te linişteşti. Până te vindeci.” Şi mi-am dat seama că mulţi dintre acei oameni îmi erau alături, mereu pe aproape, doar pentru că făceam întotdeauna câte ceva pentru ei, eram mereu acolo, ajutam cu un sfat, cu o vorbă bună, nu mă mişcam de lângă ei până nu eram convinsă că e totul în regulă. Ei nu stăteau aproape pentru mine, pentru ceea ce ar fi putut face ei pentru mine, ci pentru ceea ce făceam eu mereu. Şi când am început să îi tratez aşa cum mă tratau ei, când am început să le ofer atât cât îmi ofereau ei, au încetat să mai stea pe aproape, au plecat probabil să-şi găsească alţi oameni naivi şi cu suflet care să le ducă în spate problemele. 

                                         La un moment dat mi-am spus ,, Fericirea ta nu e în mâinile nimănui, e doar în sufletul tău. Lasă-i să plece, oricum toţi vor pleca. Nu poţi opri pe nimeni, tu poţi doar să faci tot posibilul pentru a le oferi o cea mai bună tu. Lasă-i să plece şi ai să vezi că lor le va fi mai greu fără tine, în timp ce ţie îţi va fi din ce în ce mai uşor fără ei.” Şi i-am lăsat să plece, iar pe moment m-a durut probabil mai tare decât îi va durea pe ei vreodată, însă aveam dreptate, a început să-mi fie mai bine. Am început să-mi dau seama că oamenii te folosesc atunci când nu ai tăria necesară să-i refuzi şi că oamenii nu te apreciază mai mult cu cât le faci mai mult bine, ci din contră, devine totul o obişnuinţă, încep să aibă impresia că aşa trebuie să fie, că merită, că li se cuvine totul. 

                                         La un moment dat mi-am spus că trebuie să încep să trăiesc mai ales pentru mine. Şi aşa am făcut. De atunci am început să mă regăsesc şi să mă întreb de ce pot fi oamenii atât de orbi şi atât de proşti… Atât de orbi încât să nu observe tot ce faci pentru ei şi atât de proşti încât să nu facă tot posibilul să te păstreze lângă ei.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply