Iubirea vine întotdeauna la pachet cu responsabilităţi. Dacă nu-ţi asumi responsabilităţile, atunci nu-ţi doreşti iubirea cu adevărat.

                                       Iubirea vine întotdeauna la pachet cu responsabilităţi. Şi sunt responsabilităţi legate de suflet pe care nu trebuie să le neglizejeze nimeni căci neglijând sufletul omului drag, acesta începe să aibă îndoieli, să se întrebe, să se teamă… Şi astfel se sting iubirile înainte de a se concretiza în ceva frumos şi de durată. Avem, în primul rând, responsabilitatea să fim prezenţi şi să nu lăsăm un gol rece lângă cel pe care îl iubim exact atunci când are cea mai mare nevoie să-i fim alături. Trebuie să fim sinceri, să nu amăgim, să nu rănim, să nu ne batem joc… Dar câţi îşi mai asumă azi toate aceste responsabilităţi?!…

                                       Majoritatea aleg să fie iresponsabili cu iubirea sau doar aşa e felul lor de a fi. Eu cred că dacă nu-ţi asumi responsabilităţile pe care le aduce după sine iubirea, atunci nu ţi-o doreşti cu adevărat. Înseamnă că omul de lângă tine nu reprezintă atât de mult. Şi mai înseamnă că de fapt nu meriţi tot ce-ţi oferă acest om din suflet, cu drag şi încăpăţânare nevinovată.

                                       Iubind, eşti responsabil de două suflete pe care trebuie să le faci fericite, al tău şi al celui iubit. Eu nu pot înţelege oamenii care vor doar să fie hrăniţi de cei dragi cu iubire şi nu oferă nimic la schimb. Nu pot înţelege cum pot fi fericiţi ştiind că celălalt are în suflet doar îndoieli şi întrebări şi tânjeşte după afecţiune. Nu pot… Dar pot înţelege cum e să aştepţi să fii iubit, cum e să aştepţi dovezi sau cuvinte, măcar, de la celălalt. Asta pot înţelege şi pot spune că doare… Doamne cât de tare mai doare să aştepţi iubirea, să pui suflet şi să nu-l mai primeşti înapoi… Doare…

                                       Iubirea vine întotdeauna la pachet cu responsabilităţi. Dacă nu-ţi asumi responsabilităţile, atunci nu-ţi doreşti iubirea cu adevărat. Atunci poate că celălalt nu are pe cine să iubească şi nu face decât risipă de suflet.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply