Iubirea nu te închide într-o colivie, dimpotrivă. Îți dă aripi să zbori. 

                    Dacă ai o relație stabilă, frumoasă și de durată, nu înseamnă că ai renunțat la libertate, înseamnă doar că ai mai adăugat libertății tale pe cineva care să îți fie martor și complice. Noi, femeile, ne lovim adesea de părerile bărbaților cum că nu vor să își închidă viața într-un inel. Dar nu i-a obligat nimeni să închidă nimic. Alături de omul potrivit poți fi cât de liber vrei să fii, tocmai pentru că nu îți mai dorești să faci acele lucruri, acele fapte care pentru alții semnifică libertate.

                    Iubirea nu te închide într-o colivie, dimpotrivă. Îți dă aripi să zbori. Te ajută să cunoști sentimente noi, emoții noi. Iubirea te ajută să te maturizezi și să îți pui ordine în viață. Trebuie să fii naiv pentru a crede că un sentiment atât de frumos și omul drag vor reuși sau vor dori vreodată să îți îngrădească viața într-un fel. Și nu trăi din auzite, convinge-te tu, trăiește tu, încearcă tu. E adevărat că s-ar putea să cazi, să te lovești și să te doară, dar s-ar putea să nu se întâmple asta și să fie frumos, să îți placă, să te facă să vrei mai mult de atât. 

                    Încetați să mai creați iubirii o imagine de închisoare și oamenilor care formează cupluri o imagine de deținuți. Poate vei trăi cu impresia că o căsătorie înseamnă, într-un fel sau altul, o pedeapsă, poate vei crede că doar idioții sunt de acord să își pună pe masă libertatea și să renunțe la ea. Toate astea până vei întâlni pe cineva care îți va demonstra că e frumos, că merită și te va face să îți dorești să mergi și tu, de bună voie, la acea închisoare a iubirii unde oamenii sunt fericiți și de fapt liberi. 

Foto: Nathan Dumlao

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts