Iubirea e foc… Dorul e jar…

                               Un om care neagă ceea ce simte este un om care îşi neagă existenţa. Noi suntem trăire, spirit, sentiment. Să negăm aceste aspecte înseamnă să ne anulăm existenţa. Cel puţin eu asta cred.

                               Mă regăsesc printre acei oameni care devin una cu ceea ce simt. Mă las dominată de sentimente. Le accept, iar ele mă acceptă pe mine. Sunt deznădejde, dor, indiferenţă, iubire… Dar ele nu sunt eu…

                               Iubirea e un foc ce arde liniştit la început, treptat se înteţeşte, cuprinde tot, şi spirit şi trup, apoi se linişteşte odată cu trecerea tmpului, dar continuă să ardă şi atunci trebuie să avem grijă… să nu se stingă fără să ne dăm seama.

                               Dorul e jar. Dorul e tot ce rămâne la final. E tot ce se alege din foc înainte de cenuşă. Dorul înseamnă că focul ar putea încă să ardă, că arde încă, dar se poate stinge… uşor… la fel de uşor cum se poate reaprinde…

                               Indiferenţa e apă rece ca gheaţa. Stinge orice flacără oricât de puternică ar fi ea, dar nu stinge jarul… of.. nu… nu îl stinge.

                               Dorul e acel jar pe care vântul nopţii nu îl poate stinge. E acel jar peste care numai tu poţi arunca apă rece, dar n-o poţi lua decât din adâncul inimii, iar cum inima ta nu e nicidecum rece, nu poţi stinge nimic.

                              Dorul e jar, iar eu sunt dor, deci eu sunt jar şi-mi chinui sufletul.

 

Iubirea e foc.
De-i flacără sau scânteie
Nu mai contează deloc
Contează să fie.

Iubirea e foc,
Iar eu sunt iubire.

Dorul e jar.
Pe care doar eu îl pot stinge
Şi-aş vrea să pot, dar…
Nu pot… şi sufletu-mi frige.

Dorul e jar,
Iar eu sunt dor.

                               Un suflet care duce dorul cuiva e un suflet care iubeşte şi nu oricum, ci profund. 

Foto: We Heart It

alone,art,black,and,white,photography,woman,woman,study-f402b94125068d6a4db7a5019f740374_h

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply