Iubirea, dacă moare sau dacă se stinge, nu a fost niciodată iubire, ci doar o iluzie ţesută cu sârg de către doi oameni care s-au minţit frumos… Sau doar de către un om care nu l-a respectat pe celălalt destul cât să fie sincer.

                                     Iubirea nu moare, dar câteodată aleg oamenii să o ucidă cu minciuni, iluzii, înşelăciuni sau vorbe grele rostite în momente de cumpănă. Iubirea nu moare, dar uneori lipseşte cu desăvârşire. Ceea ce credem a fi iubire e doar o iluzie frumoasă care oferă speranţe ce nu vor putea să devină niciodată fapte reale. 

                                     Câteodată oamenii aleg să se mintă singuri şi o fac atât de frumos încât ajung să se creadă şi ei, iar din clipa în care minciuna se duce dracului şi ies la iveală toate imperfecţiunile pe care celălalt nu le poate iubi, toate probleme ce au fost ignorate crezând că vor dispărea, toate gândurile urâte niciodată rostite… Din acea clipă nimic nu mai poate fi la fel, iar oamenii care au ales de bună voie să se mintă se întreabă de n-a mai mers… Deşi între ei lucrurile nu merseseră niciodată atât de bine şi de frumos cum credeau… Erau doar minciuni şi iluzii ţesute cu sârg. 

                                     Câteodată doar unul minte că iubeşte şi îl lasă pe celălalt să creadă că a întâlnit adevărata fericire. Îl lasă să îşi facă speranţe, să viseze şi să se gândească la drumurile vieţii care te duc în braţele omului potrivit, pentru ca, mai apoi, să lase loc unor mari dezamăgiri şi regrete, unor dureri urâte ce se vor spăla multă vreme cu lacrimi. 

                                     Nu, cu siguranţă iubirea, atunci când e iubire, nu se lasă distrusă uşor şi îndeamnă oamenii care o poartă în suflet să lupte pentru ea, să lupte unul pentru celălalt, iar ei reuşesc să rămână împreună pentru că ceea ce îi leagă e mai puternic decât orice li s-ar putea împotrivi. Iubirea, dacă moare sau dacă se stinge, nu a fost niciodată iubire, ci doar o iluzie ţesută cu sârg de către doi oameni care s-au minţit frumos… Sau doar de către un om care nu l-a respectat pe celălalt destul cât să fie sincer. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts