Iubire…

                           Iubirea se naşte într-o privire caldă. Nesigură. Stingheră. Firavă. O privire atât de … reală. Apoi coboară în inimă ca să poată pune stăpânire pe suflet. Trimite fluturi mai întâi în stomac, iar mai târziu ei ajung să zboare în torace şi cap. Le simţi bătaia uşoară a aripilor atingându-ţi întreaga fiinţă, schimbând cursul existenţei tale.

                          Pun stăpânire pe tine, afli că eşti cineva care credeai ca nu poţi fi niciodată şi asta pentru că iubirea ne schimbă, fie că vrem, fie că nu. Îşi rezervă încă de la început acest drept.

                        Iubirea îşi scrie memoriile în zâmbete timide şi prinde glas prin şoapte dulci rostite de buze tremurânde. Te înalţă la cer şi te cazează în nori.

                       Totuşi, e mare păcat că iubirea nu este întotdeauna nemuritoare. Se întoarce acasă, într-o privire plină de regret pentru a-şi da ultima suflare în atingerea rece a lacrimilor. Iubirea nu ar trebui să moară, dar când o face ne lasă în suflet gustul sărat al lacrimilor în care s-a consumat şi pe lângă asta, în priviri, alte seminţe de iubire…

                       Când nu mai trăim delirul iubirii, trăim tragedia amintirilor ei, dar nu suntem capabili să trăim fără ea…

Foto: We Heart It