Iubeşte-mă şi mă vei avea iubită. Dă-mă dracu’ şi ai să mă ai a dracu’. Nenoroceşte-mi sufletul şi ai să mă ai nenorocită. Fă toate astea şi n-ai să mă mai ai deloc.

                                        Iubeşte-mă şi mă vei avea iubită. N-am să-ţi spun că va fi perfect pentru că nu va fi. Sunt dificilă. Sunt greu de înţeles. Sunt greu de ascultat. Dar sunt şi un om atât de naiv încât te pot iubi enorm de mult fără să-mi pese că tu nu-mi oferi motive pentru a iubi, pentru a pleca… Mie îmi va păsa doar de motivele pe care mi le vei oferi ca să rămân.

                                        Dă-mă dracu’ şi ai să mă ai a dracu’ pentru că oricât de naivă ar fi femeia, şi trebuie să recunosc că de multe ori e prea naivă şi se lasă călcată în picioare de oricine, cu orice ocazie dacă iubeşte… Şi iubeşte mult… Trebuie să recunosc că dacă o dai dracu’, ai şanse mari să ţi-l aducă la uşă pe motiv că nu mai suportă să stea cu ea. Să nu mai credeţi că oamenii naivi sunt slabi pentru că aţi putea avea surpriva să vă demonstreze că sunt cei mai puternici. Îţi dau voie să-i calci în picioare, dar mai apoi se ridică şi nici nu ştii din ce parte să te fereşti.

                                        Nenoroceşte-mi sufletul şi ai să mă ai nenorocită. Atunci am să te fac să-ţi dai singur seama că trebuie să se sfârşească, că trebuie să ne vedem fiecare de drumul său, că trebuie să mai trecem un nume pe lista cu oameni alături de care poate era mai bine dacă nu ne făceam amintiri… Toate astea sau pur şi simplu am să plec şi am să te oblig să înţelegi singur tot ce a fost şi tot ce n-a fost. 

                                        Fă toate astea şi n-ai să mă mai ai deloc, nici iubită, nici a dracu’, nici nenorocită, nici frumoasă, nici motivată să te fac şi să ne fac fericiţi… Dar mi-ar plăcea atât de tare să te opreşti la prima şi să mă ai doar iubită. Iubită şi punct. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply