Între sfârşit şi început

                                        Oare câţi dintre noi suntem aici, acum? Oare câţi dintre noi stăm acum în pragul unei uşi pe care încă nu avem destulă tragere de inimă s-o închidem, dar în acelaşi timp ne aflăm în faţa alteia pe care nu avem curaj să o deschidem? Oare câţi dintre noi am închis încrederea într-un sertar retras al sufletului cu ceva mai multă vreme în urmă, iar acum stăm în faţa lui cu cheia în mână, neştiind dacă să o descuiem sau să mai aşteptăm puţin? Oare câţi dintre noi se află acum între sfârşit şi început?

                                       Între sfârşit şi început nu e nimic altceva decât o linie subţire de care ne mai împiedicăm uneori. Amânăm sfârşitul pentru că ne răpeşte momente frumoase şi astfel întârziem începutul pentru că ne e teamă de clipele triste pe care le-ar putea aduce odată cu el. Ne împiedicăm de o linie atât de subţire încât pot spune că abia există… Fiecare sfârşit e un nou început… Aşa se spune. Aşa e. Aşa cred că e. Aşa ar trebui să fie.

                                      Sfârşitul a venit cu un motiv, deşi existau multe alte motive care l-ar fi putut alunga, însă nu au fost destul de convingătoare… Iată-l aici. Vrea să ne răpească momentele frumoase pe care le-am trăit şi să le alunge pe cele urâte care l-au chemat atât de aproape. Însă ne lasă în pace amintirile. Aşa că putem accepta începutul. Da… Putem…

                                     Începutul vine încărcat de promisiuni frumoase, dar şi de temeri şi timidităţi, uneori inutile şi absurde, pentru că ar putea avea un sfârşit… Dar noi deja am deschis sertarul încrederii, ne-am recăpătat şi speranţa. Curaj să avem. Să închidem o uşă, să deschidem o alta şi să ne ridicăm după ce ne-am împiedicat de o linie abia existentă.

                                     Între sfârşit şi început rămânem blocaţi atunci când suntem obosiţi, atunci când suntem prea obosiţi să mergem mai departe, dar la un moment dat, regăsim puterea de a ne ridica, de a lăsa trecutul să treacă şi viitorul să vină.

Foto: We Heart It

large (6)

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply