Înainte să devii actuala, ascultă-l cum vorbeşte despre fosta. S-ar putea să vorbească la fel şi despre tine cândva.

                                        Atitudinea unui bărbat faţă de femeia lui e definitorie pentru caracterul său, dar atitudinea lui faţă de ea atunci când nu mai sunt împreună e literă de lege.

                                        Priveşte în jur şi convinge-te. Ai crede că el e un adevărat domn după cum vorbeşte, se poartă, iubeşte şi n-ai crede greşit, doar că nu e valabil în cazul tuturor. Mai sunt unii care iubesc de parcă ar fi ultima dată când o fac (cam aşa ar trebui să iubim toţi de fiecare dată) şi după ce se despart neagă totul, femeia care le-a stat alături nu e cine ce am crezut toţi că e, spun ei, şi vezi, domn’e ne-a jucat pe degete, şi pe noi, dar şi pe el. Serios?

                                        Nu prea îmi vine să cred cuvintele unuia care şoptea miere la urechile celei pe care nu se sfieşte acum s-o facă şi cu ouă şi cu oţet. De la astfel de oameni eu nu cred nimic. Nu mulţi îşi dau seama că felul în care vorbesc despre ceilalţi spune foarte multe despre felul în care sunt ei de fapt. Nu mulţi sunt cei care acceptă că asta a fost, bine că a fost şi că s-a terminat dacă nu se mai putea ajunge nicăieri.

                                        Atitudinea pe care un bărbat o are faţă de femeia care i-a fost cândva iubită, dar acum nu, este literă de lege. Un bărbat care se respentă pe el însuşi nu va vorbi niciodată urât despre femeia pe care a iubit-o chiar dacă aceasta l-a făcut să sufere sau nu l-a meritat. Va prefera să tacă şi să evite galant subiectul. În fond, pe ceilalţi n-ar trebui să-i intereseze viaţa personală a celor din jur, aşa mi s-ar părea normal, însă n-a fost niciofată aşa şi probabil nici nu va fi vreodată.

                                        Înainte să-ţi faci o părere după ceea ce afişează un om, încearcă să-l asculţi, priveşte-l, citeşte-l. E mai bine să te amuzi pe seama unor aspecte pe care, dacă le ignori, le vei lăsa mai târziu să te dezamăgească. Înainte să devii actuala, ascultă-l cum vorbeşte despre fosta. S-ar putea să vorbească la fel şi despre tine cândva.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply