În anumite zile din viaţă ne dăm pantofii cu toc jos, nu mai iubim, nu mai luptăm, nu ne mai încăpăţânăm şi nu mai avem ambiţii. În anumite zile din viaţă nu vrem decât să ne odihnim şi să uităm de toţi şi toate amintindu-ne de noi, că suntem femei, să suntem oameni, că suntem suflete şi avem nevoie de un răgaz.

                                  Sunt zile în care femeile îşi dau pantofii cu toc jos, nu cei din picioare, cei ai sufletului, aceia pe care merg de fiecare dată când încearcă să cucerească o lume, să clădească un imperiu, să refacă o cetate a inimii. Sunt zile în care merg desculţe prin iarbă şi se odihnesc, se mai bucură de ceea ce au ca să nu uite că viaţa oferă şi lucruri mărunte de care să te bucuri. 

                                  Mai sunt momente în care femeile nu mai iubesc, nu mai luptă, nu mai iartă şi nu mai greşesc pentru că se împacă armonios cu tot ce le-a rănit, cu tot ce au distrus, cu tot ce se luptă să capete, iar pacea sufletului pune punct zecilor de războaie pe care le duci cu tine sau cu oricine altcineva la fel cum un război al sufletului nu echivalează cu toată pacea din lume. 

                                  Femeile au zile în care nu se mai încăpăţânează să facă ceva, zile în care nu mai au ambiţii, deşi n-au renunţat la nimic. Femeile au zile în care renunţă doar ca să câştige şi numai ele ştiu cât de mult au câştigat pentru că numai undeva în sufletul lor îşi dau seama cât de mult valorează liniştea.

                                  Avem zile în care am muta munţii şi mările schimbându-le locul după bunul plac, dar şi zile în care ne-am întinde la poalele lor cu o carte de suflet în mână, zile în care ne-am încălzi sufletele pe nisipul cald al ţărmurilor acelor mări pe care cu puţin timp înainte am fi fost capabile să le desfinţăm.

                                  În anumite zile din viaţă ne dăm pantofii cu toc jos, nu mai iubim, nu mai luptăm, nu ne mai încăpăţânăm şi nu mai avem ambiţii. În anumite zile din viaţă nu vrem decât să ne odihnim şi să uităm de toţi şi toate amintindu-ne de noi, că suntem femei, că suntem oameni, că suntem suflete şi avem nevoie de un răgaz. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Si eu simt oboseala incat nici nu mai pot duce o conversatie interesanta. Ne revenim in cateva zile!

  • COMMENTS (30)

    1. Gabriel 26th aprilie 2016 at 15:51 -

      Si eu simt oboseala incat nici nu mai pot duce o conversatie interesanta. Ne revenim in cateva zile!

      Reply

    Leave a Reply