Îmi pare rău că te-am părăsit atât de târziu. Și că am suferit prea mult. Mi-am dat seama printre serile pierdute, paharele cu vin și lacrimile vărsate că tu nu mi-ai meritat nici zâmbetele, cu atât mai puțin lacrimile. 

                        Am fost și sunt o femeie puternică, nu în sensul supraapreciat și adesea ridicat la ranguri înalte. Sunt o femeie puternică pentru că știu să am grijă de mine și singură, pentru că nu îmi place să depind de nimeni din niciun punct de vedere. Sunt o femeie puternică pentru că mi-am putut reveni după fiecare palmă primită de la viață și pentru că am avut tăria să iubesc la fel de mult, poate mai mult, după fiecare dezamăgire. 

                        Și uneori, fiind prea puternică, am avut de pierdut. Pentru că nu am știut când să renunț, nu am știut când să mă dau bătută și să o iau de la capăt. Nu am știut când o relație nu mai putea fi salvată sau când cel de lângă mine nu mai avea deloc sentimente care să întrețină o flacără ce deja se stinsese. 

                        Iar când tragi prea mult de sentimente, de oameni, de așteptări și de speranțe, e imposibil să nu pierzi, să nu te doară, să nu te consumi degeaba. E imposibil să nu ajungi într-un punct în care să îți dai seama că ai depus eforturi mărețe pentru a salva ceva ce deja de multă vreme nu mai putea fi salvat. 

                        Și… Să știi că îmi pare rău că te-am părăsit atât de târziu. Și că am suferit prea mult. Mi-am dat seama printre serile pierdute, paharele cu vin și lacrimile vărsate că tu nu mi-ai meritat nici zâmbetele, cu atât mai puțin lacrimile. Îmi pare rău că am fost un om puternic și am încercat din răsputeri să consolidez legături ce erau prea subțiri. Și îmi pare rău că nu ai luptat alături de mine pentru noi. Poate că s-ar fi terminat altfel. Poate că nu s-ar fi terminat deloc. Sau cine știe?! Acum e prea târziu. Chiar dacă vei vrea cândva să te întorci. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts